Victor Slav vrea sa își spele păcatele. Fata care i-a dat complet viața peste cap

Victor Slav, unul dintre cei mai îndrăgit prezentator tv, a vorbit, fără ezitare, despre erorile comise în trecut și despre exemplele și educația pe care dorește să le ofere Sofiei, fiica pe care acesta o are împreună cu Bianca Drăgușanu.

Victor Slav își dorește ca Sofia să aibă niște principii de viață sănătoase.

Fostul soț al Biancăi Drăgușanu a mărturisit că Sofia i-a schimbat radical viața, iar ori de câte ori vrea să facă ceva, ia decizia ținând cont de binele copilei.

„În momentul când a venit pe lume, s-a oprit totul în loc și s-au repoziționat toate prioritățile. Treci pe locul doi. Dacă îmi doream să plec în Tibet, acum, dacă nu era Sofia, îmi făceam bagajul și plecam. Acum, mă gândesc întâi la ea. Mi-a demonstrat ce contează cu adevărat, ce este important în viață. Cât de important este ceea ce rămâne în urma ta. Sunt multe lucruri pe care le poți învăța când ai un copil”, a spus fostul soț al Biancăi Drăgușanu, pentru revista Avantaje.

„În viață toți suntem sortiți greșelii, probabil că le va face și ea. Greșeala face parte din procesul de învățare. Aș dori să învețe din ele și sper să vină să-mi spună ce a greșit, pentru a găsi rezolvări. Totul în viață are o rezolvare. Nu pot spune zece sfaturi, voi vedea în funcție de drumul pe care fiica mea îl va urma. Dar aș vrea să își construiască o scară de valori sănătoasă, să nu catalogheze oamenii în funcție de statut social, să aibă bun simț, să respecte oamenii din jur”, a mai spus fostul soț al Biancăi Drăgușanu.