Victor Ponta speră că UNPR-ul va reveni la PSD

Victor Ponta, liderul USL, a declarat că membrii UNPR ar urma să revină în perioada următoare la PSD .

Invitat la RTV, prim ministrul a arătat că parlamentarii acestei formaţiuni au votat de fiecare dată "extrem de corect" la momentul învestirii Guvernului USL şi ulterior.  "În viziunea mea şi, probabil, a domnului Oprea, UNPR va reveni la PSD şi membrii vor reveni în PSD", a explicat Ponta.

Cota maximă de impozitare va fi menţinută la 16%, chiar şi în condiţiile introducerii unor cote de impozitare de 8% şi 12% pentru persoane cu venituri reduse, în perioada 2012-2016 sau până când Uniunea Europeană va impune un regim de impozitare unitar, potrivit premierului Victor Ponta.

"Păstrăm cota unică în perioada 2012-2016 sau până în momentul în care Uniunea Europeană va impune un regim de impozitare unitar", a spus Ponta.