Victor Ponta: "România este o ţară în care se poate investi. Am fost felicitaţi de secretarul general NATO pentru alocările suplimentare în domeniul apărării"

Victor Ponta: "România este o ţară în care se poate investi. Am fost felicitaţi de secretarul general NATO pentru alocările suplimentare în domeniul apărării"

Premierul Victor Ponta a declarat, după întâlnirea cu secreatarul general NATO, Anders Fogh Rasmussen, că România nu are de ce să se temă de Rusia cât timp este membră NATO.

"România este, începând de astăzi, din nou coinsiderată de toate cele trei mari agenţii de rating ca fiind o ţară cu  o posibilitate de dezvoltare stabilă.  Este o veste bună. România este ţara cu cea mai mare creştere economică din primul trimestru din cele 22 de ţări. Ce înseamnă asta? Se confirmă progresele macro economice ale României, iar asta înseamnă că are consolidare fiscală, că a reuşit listări la bursă a pachetelor.

În mod direct, pentru Romania, aceste vesti bune ne asigura ca vom avea mai multe locuri de munca si , implicit, icasari la buget. Este important ca dupa ultimii doi ani, dupa un dezastru economic, am reusit pe baza programului de guvernare PSD sa consolidam economia. Dorim să avem o creştere a locurilor de muncă şi a veniturilor atat in zona privata, cat si in zona publica. Dezastrul din 1010, creşterea de taxe, a pensiilor, sa nu se mai întâmple vreodată în România. I-am cerut ministrului de finanţe o analiză cu privire la situaţia din acest moment", a declarat premireul Victor Ponta, despre creşterea economică din primul semestru 2014.

Premierul a avut o întâlnire azi cu oficialul NATO, Anders Fogh Rasmusse, însă se va întâlni şi cu preşedintele Traian Băsescu, premierul Victor Ponta şi miniştrii Titus Corlăţean şi Mircea Duşa. Secretarul general NATO a ajuns în România, joi seară.

"Am avut după cum stiti o intalnire cu secretarul general NATO referitor la o alocare bugetara. Am fost felicitati pentru alocarile suplimentare in domeniul apararii. Am precizat cat de important este pentru economia romaneasca faptul ca am obtinut aprobarea comisiei europene pentru stergerea datoriilor istorice, fara aceasta stergere, toate fabricile militare din Romania erau condamnate la faliment. Secretarul general NATO Rasmussen  ne-a felicitat pentru cei 2 la sută din produsul intern brut care este în creştere. Practic, am închis acea cădere catastrofală 2010-2011", a mai spus Victor Ponta.

Premierul a declarat că România este susţinută de NATO, iar Rusia nu trebuie să fie o problemă pentru români. Victor Ponta a fost întrebat dacă declaraţiile vicepremierului rus Dimitri Rogozin ar trebui să-i afecteze pe români, mai ales că mesajul acetuia de pe Facbook a părut ameninţător.

"Se discută cu toţi reprezentanţii statului român tot ceea ce ţine de strategia de viitor, dar angajamentul foarte ferm de respectare şi de solidaritate cu toate ţările NATO este foarte clar. Nu este niciun fel de pericol concret pentru România şi pentru populaţia României atâta timp cât suntem membri NATOCeea ce e important este că angajamentul foarte ferm cu toate ţările NATO este un mesaj politic foarte clar şi nu există niciun pericol pentru România cât timp suntem membri NATO. NATO susţine modul în care România îşi îndeplineşte îndatoririre şi aplică sancţiunile internaţionale. Eu n-am avut un schimb de replici cu domnul Rogozin, ci domnul Băsescu, şi a fost un schimb de alcoolism", a conchis Victor Ponta.