Ponta, pus „președinte” al României la o masă, în Dubai. Cum s-a aflat marele secret

Sursa foto: Razvan Valcaneantu

La un moment dat, jurnalistul Sorin Roșca Stănescu ajunsese consilierul lui Crin Antonescu și senator pe listele liberale. Cum s-a ajuns acolo? Asta aflăm tot din volumul ”SRS.: “Naşul” presei din România în dialog cu Dan Andronic şi Alice Barbu: 49 de ani de presă printre securişti, disidenţi, politicieni, miliardari şi câţiva idealiști”.

S.R.S.: ”Îl cunoșteam (pe Crin Antonescu) de ani de zile, din casa lui Dinu Patriciu. Dar în mare, așa este. Nu eram prieteni. Dinu Patriciu, estimând că perioada mea de sabat ar trebui să se termine, a insistat să intru în politică. Mai concret, să devin senator PNL de Prahova. El fusese în această poziție și avea încă o mare influență acolo. Pe care parțial, din prietenie, i-o transferase lui Teodor Meleșcanu. Miza pe faptul că și Meleșcanu mă va ajuta.”

Dan Diaconescu și ciupitura lui Ponta

Problema este că pe SRS nu îl interesa intrarea în politică. Ca jurnalist, văzuse câtă mizerie este acolo. Dar este adevărat, SRS începuse să se plictisească. ”În plus, mă enerva la culme prietenul meu, Dan Diaconescu care avea succes cu partidul său, creat pe suportul televiziunii și care lansase sloganul “PSD și USL aceeași mizerie”. Eu nu admiteam să pun semnul egalității între cele două partide și PDL-ul lui Traian Băsescu care administrase îngrozitor România”.

”În aceste circumstanțe, m-au vizitat acasă Victor Ponta cu Daciana, însoțiți de socrul Ilie Sârbu și el fost ofițer acoperit. Ponta asculta atent ce aveam de spus legat de campania electorală pe care USL o pregătea și își lua chiar notițe. Pentru a mai încălzi puțin atmosfera, a făcut câteva glume și am comis și o gafă SRS. Relatând cum Victor Ponta o ciupise de fund pe Zexe, adică pe soția mea, pe vremea când ei erau colegi de clasă la liceu și cum Zexe îl reclamase. Ieșise acolo un mic scandal. Daciana nu a prea gustat glumele mele. Nici tata-socru. Dar să trecem peste asta...”, își mai aduce aminte SRS.

Decizie regretabilă

SRS spune că Victor Ponta și-a imaginat că va accepta să intre în politică în partidul său. Dar nu a fost așa: ”După 1989, cel mai apropiat am fost de liberali. Dacă era să fie, acolo era locul meu. Independent de această întâlnire de la mine acasă, Crin Antonescu m-a întrebat dacă vreau să vin la PNL ca senator. Nu i-am dat un răspuns. Încă aveam serioase motive să mă abțin.

M-a rugat să vin să vorbesc la un mare miting, desfășurat la Arcul de Triumf, înaintea alegerilor. Au fost 20.000-30.000 de participanți. Pe scenă era și el și Victor Ponta. Am vorbit exact despre acest slogan și am declarat, pe scenă fiind, că am decis să intru în Partidul Național Liberal. A fost o decizie luată pe moment. Emoțională. Pe care o regret. Când am plecat de la microfon, am dat mâna cu Crin Antonescu și cu Victor Ponta, iar Ponta dezamăgit mi-a mărturisit că și-a imaginat că voi merge la PSD”.

Gabi Oprea, seful SRI

Crin Antonescu a anunțat, la prima întâlnire a staff-ului PNL, că SRS este consilierul său personal. ”Din acea zi, am participat la toate ședințele restrânse, la elaborarea unor strategii de campanie, îi dădeam sfaturi politice, și îi împărtășeam diferite secrete. Eu sunt cel de la care a aflat că Victor Ponta fusese ofițer SIE. Nu a crezut. Eu sunt cel care i-a comunicat, în timp real, că Victor Ponta a luat decizia să candideze la președinție. Și să-l ejecteze pe el.

Ponta era atunci în Dubai cu Sebastian Ghiță, cu soția, cu socrul, respectiv cu Ilie Sârbu, cu Vasile Dâncu, cu Gabriel Oprea și cu George Maior. La Atlantis Hotel. Întâmplător, cineva aflat la o masă alăturată, un român care avea numărul meu de telefon, auzea tot ceea ce vorbeau. Gabriel Oprea trebuia să fie șeful SRI, George Maior prim-ministru, iar Victor Ponta președinte”, dezvăluie Sorin Roșca Stănescu.