Victor Ponta: O să merg la Washington pentru a mă întâlni cu secretarul american al Comerţului

Victor Ponta: O să merg la Washington pentru a mă întâlni cu secretarul american al Comerţului

Premierul Victor Ponta a anunţat, azi, la începutul şedinţei de guvern, că va face o vizită la Washington pentru întâlniri cu secretarul american al Comerţului şi cu reprezentanţi ai mediului de afaceri de peste ocean.

"O să merg la Washington pentru a avea întâlniri cu secretarul de stat al Comerţului şi cu alţi reprezentanţi ai mediului de afaceri pe dimensiunea economică a Parteneriatului Strategic România - SUA. O spun de fiecare dată: la relaţii excelente economice şi politice şi militare trebuie să avem relaţii şi mai bune economice", a afirmat prim-ministrul, citat de Agerpres.

Acesta le-a cerut membrilor Cabinetului care au atribuţii în domeniile economice să înlăture "bariere administrative şi birocratice", astfel încât ţara noastră să fie atractivă din punct de vedere al investiţiilor pentru oamenii de afaceri americani. "Vreau să arătăm că suntem o ţară în care merită să investeşti nu doar pentru că suntem parteneri strategici ai SUA, ci şi pentru că avem o legislaţie şi un sistem care sprijină investiţiile americane", a susţinut Ponta.

Potrivit unor surse politice, premierul urmează să plece în SUA marţi seară, urmând să revină în România la sfârşitul acestei săptămâni.

Ne puteți urmări și pe Google News