Politica
Victor Ponta: Mulțumesc tuturor medicilor care își fac datoria față de răniți!
- Larisa Bernaschi
- 3 noiembrie 2015, 15:42
Premierul Victor Ponta a transmis un mesaj pe pagina sa de Facebook prin care mulţumeşte medicilor care îi tratează pe răniţii din Colectiv.
"Mulțumesc tuturor medicilor care își fac datoria față de răniți! Sunt interesat în continuare de situația fiecărui bolnav și necesitățile din fiecare spital – trebuie să nu lipsească nimic legat de personal și medicamente. De asemenea, vom accepta ofertele de ajutor din partea prietenilor noștri din afara țării - oricine poate ajuta este binevenit", a scris Ponta pe Facebook.
Cei trei patroni ai clubului Colectiv au fost reţinuţi. Alin Anastasescu, Cătălin Gancea şi Costin Mincu sunt acuzaţi de ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă, potrivit unui comunicat al Parchetului General.
Polițiștii Direcției Generale de Poliție a Municipiului București au ridicat în urmă cu două zile documente de la sediile mai multor instituții publice şi private documentele apreciate ca fiind utile soluționării cauzei incendiului de la Clubul Colectiv. Printre instituţiile vizate de această operaţiune a fost şi Primăria Sectorului 4, dar şi Inspectoratul Teritorial de Muncă.
În urma incendiului de vineri seara de la Clubul Colectiv, 32 de persoane au murit şi peste 180 au fost rănite, potrivit ultimului bilanţ.
Recomandările noastre