Întrebat dacă ar fi de acord ca Laura Codruţa Kovesi, fostul procuror general al României, să fie nominalizată la şefia DNA, premierul a evitat un răspuns clar, afirmând că nu are atribuţii în acest procedeu.
„Nu-mi aparţine această atribuţie, de a nominaliza persoane pentru funcţia de şef al DNA sau al Parchetului General. Acel ministru (al Justiţiei – n.r.) nu are faţă de mine nicio obligaţie legală şi a fost unul dintre punctele pe care le-am discutat cu doamna Mona Pivniceru atunci când a devenit ministru al Justiţiei – nu-i spun nici eu, nici altcineva pe cine nominalizează. (…) Orice fel de propuneri va face doamna Pivniceru şi le asumă şi are dreptul legal să le facă”, a spus Victor Ponta, într-un interviu la Pro TV.

Laura Codruţa Kovesi a declarat la finalul mandatului de procuror general că nu exclude o candidatură pentru Direcţia Naţională Anticorupţie şi nici o eventuală funcţie care presupune o activitate legată de Mecanismul de Cooperare şi Verificare.