Victor Ponta, ATAC DUR la adresa lui Klaus Iohannis: E ca un CLOVN EUROPEAN. Mai gândeşti şi cu mintea ta, dacă o ai

Victor Ponta, ATAC DUR la adresa lui Klaus Iohannis: E ca un CLOVN EUROPEAN. Mai gândeşti şi cu mintea ta, dacă o ai

Victor Ponta a oferit mai multe declaraţii pentru un post de televiziune, iar principalul subiect din cele spuse de fostul premier este nimeni altul decât Klaus Iohannis.

“Klaus Iohannis spune prostii sau se face de râs”, a spus fostul prim ministru, care a mai spus că s-a făcut de râs în Bulgaria., potrivit b1.ro.

"Când vorbeşte, spune prostii foarte mari sau se face de râs ca în Bulgaria. A fost ca un clovn european. 100% a fost vina lui. Nu ştiu cine i-a făcut punctajul. Mai gândeşti şi cu mintea ta dacă o ai. Nu te duci să îţi iei palme peste ochi şi pe urmă să spui că nu e aşa. Dacă ai stat toată viaţa la Sibiu sau la Florida, te duci în Bulgaria şi te faci de râs”, a declarat Ponta.

Acesta a mai spus că Iohannis trebuia să-l decoreze pe Titus Corlățean, nu să îi facă dosar penal.

"Domnul Iohannis face aceeaşi greşeală ca şi domnul Băsescu. În 2015 am avut eu dosar, apoi domnul Tăriceanu. Te bucuri de beţia puterii. Adversarii politici au probleme penale, iar următorul îi va face dosar lui. Cu casa, cine ştie mai ce altceva. Nu a încetat. Cineva trebuie să rupă acest lucru cu dosarele făcute adversarilor politici. Nu e vreun politician înrăit Titus Corlăţean. E un funcţionar înalt, cum să îi faci dosar penal. El a răspuns cu funcţia, eu cu pierderea alegerilor. Domnul Iohannis trebuia să îl decoreze, nu să îi facă dosar penal pentru că eu am pierdut alegerile. A greşit Iohannis. Trebuia să spună că el blochează justiţia. E ultima persoană care poate să dea lecţii sau indicaţii”, a susținut Ponta pentru RTV.