Victor Piţurcă: „Avem şansa a patra la calificare!“

Selecţionerul fotbaliştilor tricolori spune că nu trebuie să ne impacientăm dacă vom lua bătaie de la Serbia pe teren propriu.

Victor Piţurcă, selecţionerul echipei de fotbal a României, este sceptic în privinţa şanselor de calificare la turneul final al Cupei Mondiale din Africa de Sud. Rămas cu sechelele de anul trecut, după eşecul naţionalei pe teren propriu cu Lituania, Piţi consideră acum că toate meciurile din această campanie sunt extrem de dificile şi că tricolorii fac parte dintr-o grupă nebună.

„Acum, privind locul nostru din clasament, suntem cotaţi cu şansa a treia. Dar eu spun că avem chiar a patra şansă la calificare, după Serbia, Lituania şi Franţa! Trebuie să fim motivaţi pentru următoarele partide. Ca să păstrăm şanse la calificare, trebuie să câştigăm toate disputele din actuala campanie“, a sunat surprinzătoarea declaraţie pe care antrenorul României a încredinţat-o ieri EVZ.

Piţurcă este impresionat de forţa următorilor adversari: „Sârbii au jucători de valoare în toate compartimentele, care pot face diferenţa oricând. Serbia este o echipă solidă, extrem de periculoasă. Şi Austria are fotbalişti buni, încearcă să-şi găsească o cadenţă. Nu va fi o dramă dacă pierdem cu Serbia, trebuie să fim pregătiţi pentru toate variantele. Fotbalul de azi este imprevizibil“.

Comentând partidele disputate anul trecut de prima reprezentativă, selecţionerul acuză acum arbitrii: „La Cluj, de pildă, am avut parte de un arbitraj slab. Cu Insulele Feroe ne-au fost refuzate două penalty-uri. Ca să câştigi şi să ai arbitraj favorabil şi corect, ai nevoie de noroc. Refuz să cred însă că arbitrii sunt rău-voitori cu naţionala noastră. Se întâmplă pur şi simplu să greşească în defavoarea echipei noastre“.

"Eu spun că avem chiar a patra şansă de calificare, după Serbia, Lituania şi Franţa. Trebuie să câştigăm toate meciurile. (...) Şi Austria are fotbalişti buni." - Victor Piţurcă, selecţionerul României

CONFLICT

Ganea: „Iancu adoptă legea junglei!“

Ionel Ganea a spus, în numărul de ieri al cotidianului nostru, că Piţurcă nu face cinste naţionalei şi că Mircea Sandu se pregăteşte să-l înscăuneze ca selecţioner pe Cosmin Olăroiu. Sandu a negat manevra. Pe de altă parte, „Ganezul“ se luptă cu Marian Iancu, patronul de la FC Timişoara, pe care-l acuză că-i face tot felul de şicane. „Elefantul“ ne-a declarat însă că atacantul a fost exclus din lot din cauza absenţelor de la antrenamente: „Ganea are contractul desfăcut pentru că a avut şi comportament necivilizat. Judecătorii de la comisii se ştiu cu avocaţii lui şi stau de vorbă pe culoare. Sunt cei mai mincinoşi. Cât va fi Sandu la federaţie, nu se va schimba ni mic. Ganea încearcă să-şi menţină contractul cu Timişoara cu ajutorul comisiilor“.

„Ganezul“ a replicat imediat: „Am hârtie de la patron că nu am ce căuta la antrenamente. O hârtie emisă fără niciun motiv! Am dovezi de la Uhrin, că nu am absentat de la pregătiri. Când ţi se reziliază contractul, ţi se trimite o hârtie prin mandat poştal. Eu nu am primit nimic! Cred că Iancu vrea să conducă FC Timişoara după legi primitive, adoptă legea junglei. Culmea e că avocatul clubului spune că am contract cu echipa!“.

"Durerea lui Iancu e că nu mai poate face manevre. Cu banii pe care i-a plătit pe amenzi, 750.000 de lei, putea să modernizeze un centru de copii şi juniori." - Ionel Ganea jucător la FC Timişoara