Victor Ciutacu a povestit că a fost foarte judecat din cauza etniei și religiei sale, dar că el este mândru de trecutul familiei lui și că nu se ascunde cu nimic. Jurnalistul s-a născut în România, asemenea tatălui său, însă mama sa este refugiată ucraineană și o mare parte din familia acestuia se află acolo.
Victor Ciutacu, despre etnia și religia sa
„Eu am aflat la 17 ani că sunt evreu, din greşeală. Ai mei s-au ferit multă vreme, în acele vremuri, să-mi spună că originea noastră este evreiască. De aceea, spun că maică-mea, cu excepţia zonelor în care a trăit, nu are nicio legătură cu naţionalitatea ucraineană, naţionalitatea ei este evreiască. Gurvitz, cu TZ la coadă, parte a marii familii Horovitz, s-au scris cărţi, s-au făcut filme, din neam boieresc ca să zic aşa, a 15-a mia spiţă”, a spus Ciutacu.
Străbunicul lui Victor Ciutacu a fost îngropat de viu
Jurnalistul a mai spus că străbunicul său a fost îngropat de viu pentru că era aghiotantul lui Kirov (n.r.: lider bolşevic, asasinat în 1934). El a declarat că nici bunicul său n-a avut o moarte ușoară și că este înmormântat la Kirovograd.
A aflat târziu ce s-a întâmplat
„Am aflat, cum spuneam, la 17 ani, când ne luptam între noi şi Uniunea Sovietică, cine cu cine ţine la fotbal…şi au început să râdă toate neamurile de mine, că ăsta-i ultimul tâmpit care află că e evreu, la 17 ani. Moment în care am făcut o faţă lungă şi am spus „Poftim?!?”. Şi abia atunci a fost încunoştiinţat blegul că el nu e nici rus, nici român.
De povestea bunicului şi a străbunicului meu, am aflat mult mai târziu, unul a murit, după cum ai spus, îngropat de viu, şi celălalt, o spun a doua oară în viaţă, pentru că era aghiotantul lui Kirov (n.r.: lider bolşevic, asasinat în 1934), era unul dintre băieţii din brigada lui Kirov. Când a decis Stalin, l-a gâtuit împreună cu tot anturajul lui. Bunicul era unul care făcea parte din el şi este înmormântat, evident, la Kirovograd”, a spus Victor Ciutacu în emisiunea lui Denise Rifai.