Prezentat drept o mare bombă de presă, contractul de privatizare a Petrom a făcut subiectul unei dezbateri de televiziune în contextul votului negativ dat de Austria pe Schengen și a refuzului OMV de a contribui cu taxa de solidaritate. În acest context, jurnalistul Victor Ciutacu a făcut o serie de comentarii cu privire la cei implicați în această dezbatere și a rolurilor pe care le dețineau la momentul privatizării, în guvernul condus de Adrian Năstase.
Dezbaterea contractului de privatizare OMV Petrom a avut loc pe postul de televiziune Realitatea Plus, în emisiunea Culisele Puterii, moderată de Anca Alexandrescu. Printre invitații săi, participanți la discuții, s-au aflat Petrișor Peiu, fost vicepreședintele al Agenției Române pentru Investiții Străine (ARIS) și senatoarea Diana Șoșoacă, despre care se spune că ar fi deținut o funcție în Guvernul Năstase.
Jurnalistul Victor Ciutacu, fost consilier la Autoritatea pentru Privatizare și Administrarea Proprietății Statului (APAPS) a făcut o serie de precizări legate de Petrișor Peiu, Anca Alexandrescu, fost consilier al premierului Adrian Năstase și Diana Șoșoacă. El a vorbit, pentru Infofinanciar, despre rolurile pe care le aveau cei trei în sistemul politic din jurul premierului de la acea vreme,
„Și vânzarea PETROM nu este o investiție străină? Din poziția sa de la ARIS (vicepreședinte – n. red.), de ce n-a vorbit Petrișor Peiu atunci?”, se întreabă Victor Ciutacu.
Despre Anca Alexandrescu, acesta spune că era la curent cu orice avea legătură cu Adrian Năstase pe care îl consilia. Victor Ciutacu își amintește că era imposibil ca cineva să ajungă la Adrian Năstase fără ca Anca Alexandrescu să știe despre cine și ce este vorba.
„În lumea presei este știut faptul că era practic imposibil să ajungi la Adrian Năstase fără ca Anca Alexandrescu, consilier al premierului, să știe despre ce este vorba”, a mai spus jurnalistul Romania TV.
Rolul Dianei Șoșoacă la semnarea contractului
Iar din această poziție, conform sursei citate, Anca Alexandrescu ar fi putut ridica o serie de chestiuni legate de privatizarea Petrom. În această pleiadă de voci, cea mai surprinzătoare este a Dianei Șoșoacă care apare într-o poză la semnarea contractului OMV – Petrom. Iar acest lucru ridică semne de întrebare, știut fiind că la astfel de evenimente participă doar persoanele ce reprezintă instituțiile implicate în organizare. În cazul de față în tranzacție.
„Nu sunt foarte sigur, dar parcă am auzit că, în perioadă, Șoșoacă lucra pe lângă Ministerul de Externe, poate pe la un apendice al instituției, altfel prezența ei la ceremonia de la Palatul Victoria nu se justifică”, a mai declarat Victor Ciutacu, conform Infofinanciar.
Băsescu a cerut documentarea vânzării Petrom
Totodată, Victor Ciutacu își amintește că și Traian Băsescu, după ce a fost ales președinte, a cerut documentare amănunțită a contractului de vânzare Petrom.
„Și dacă s-ar fi găsit nereguli, l-ar fi iertat oare pe Năstase?”, se întreabă retoric Victor Ciutacu.
Victor Ciutacu a comentat subiectul pe Facebook
Anterior, într-o postare pe contul său de Facebook, Victor Ciutacu a făcut o serie de comentarii după ce senatoarea Diana Șoșoacă a acuzat o serie de așa-zise ilegalități pe care le-ar fi descoperit în contractul de privatizare al OMV Petrom. În opinia lui Ciutacu, afirmațiile Dianei Șoșoacă, avocată de profesie, nu au acoperire în realitate. Jurnalistul a făcut o serie de considerații cu privire la emisiunea dedicată contractului de privatizare a OMV Petrom. În primul rând, cei care au comentat subiectul s-au aflat în preajma lui Adrian Năstase la semnarea contractului de privatizare, într-o postare pe Facebook.
„Am citit (n-am nervi să mă și uit) câteva dintre zicerile Dianei Şoşoacă despre privatizarea Petrom. Tot ce a acuzat ea de ilegalitate (repet, din ce au pus pe site) e perfect legal. După părerea mea, dacă vrei să ai certitudinea că te duci la puşcărie, angajeaz-o pe avocata Şoşoacă și eşti pe drumul cel bun.
– Cei mai vocali în spațiul public pe tema asta spinoasă sunt, în ordinea numerelor de pe tricouri, Petrişor Peiu (la data respectivă, consilier al premierului Adrian Năstase, responsabil cu investițile străine), Diana Şoşoacă (zâmbitoare nevoie-mare în poza de grup de la semnarea contractului la Palatul Victoria) şi Anca Alexandrescu (consilieră a aceluiaşi premier în exercițiu în 2004).
– Însuşi tatăl anticorupției de partid şi de stat, Traian Băsescu, a cerut, la începutul lui 2005, sub suspiciunea de act de mare coruptie, contractul de privatizare a PETROM. N-am văzut vreun rezultat concret, deşi, dacă-mi aduc bine aminte, Jucătorul a avut două scule de mare succes în domeniu, Daniel Morar și Codruța Koveşi.