După criticile batjocoritoare la adresa lui David Popovici, acuzat că nu știe să se îmbrace, și Cristina Neagu, pe care a numit-o „nocivă”, Victor Ciutacu s-a lansat într-o diatribă la adresa Casei Regale din Marea Britanie, pe care o compară cu Duduienii sau Cordunenii.
La scurtă vreme după lansarea volumului „Spare” (Rezerva), publicat de Prințul Harry, Victor Ciutacu a comentat subiectul care a stârnit numeroase controverse. Dezvăluirile Prințului Harry au atras atenția cititorilor din întreaga lume care au dorit să afle poveștile suculente din culisele Casei Regale. În opinia lui Victor Ciutacu, dincolo de fațada poleită, Familia Regală a Marii Britanii nu se ridică la nivelul așteptărilor sale cu privire la aristocrație.
„Dezvăluirile suculente făcute, în cartea proaspăt lansată și în interviurile-suport de PR, de prințu' ăl mic ne arată nimic altceva decât o familie a cărei singură legătură cu noblețea sunt titlurile moștenite. Plus, mă scuzați că uitasem, tradiția îngropăciunilor fastuoase, opulente, sfidătoare.
În rest, dacă schimbi numele de sânge albastru cu Corduneanu sau Duduianu, te simți ca-n România profundă. Nici urmă de aristocrație, de aleasă creștere, de comportament de clasă. Sigur, probabil pare o surpriză pentru ăia care și-au făcut chip cioplit din zisele altețe regale. În esență, circ, mahala, goană după privilegii pe banii fraierilor plătitori de taxe și impozite. Măcar la noi epigonii marilor făuritori de clanuri interlope nu stau la mâna statului, își produc singuri sursele de venit”, a scris Victor Ciutacu într-o postare pe Facebook.
Un volum controversat, foarte căutat
„Spare” (Rezervă), volumul autobiografic publicat de prințul Harry, duce de Sussex, a fost lansat la nivel internațional marți, 10 ianuarie. Cartea a fost publicată în 16 limbi. Volumul a atras atenția celor interesați de monarhia Marii Britanii datorită dezvăluirilor de culise, multe dintre ele foarte suculente.
Deși Familia Regală nu a avut o reacție oficială cu privire la carte situațiile prezentate, în carte, presa britanică a avut numeroase comentarii. Luările de poziție au pornit de la neîncredere faţă de detaliile intime ale unora dintre dezvăluiri, precum pierderea virginităţii şi consumul de droguri, până la indignare față de ceea ce mulți consideră un atac frontal la adresa familiei regale.
În mod special, au provocat scandal relatările lui Harry despre uciderea celor 25 de luptători talibani în timpul misiunilor sale militare din Afganistan.