PDL-iştii de la sectorul 1 şi-au amintit brusc de dosarele deputatului Bogdan Cantaragiu, după ce acesta şi-a manifestat susţinerea faţă de Vasile Blaga. Democrat-liberalii au decis în această seară să-l demită de la şefia filialei, după ce în octombrie anul trecut l-au ales aproape în unanimitate preşedinte. "Nu vreau să cred că ne întoarcem în anii `50 şi că decizia are legătură cu opţiunea mea personală de a-l susţine pe Vasile Blaga", a comentat, pentru EVZ, Cantaragiu.
Deşi apariţia lui Cantaragiu în dosarul lui Dan Păsat nu era un secret pentru nimeni de multă vreme, conducerea PDL sector 1 s-a întrunit în acestă seară de urgenţă şi motivând că "problemele de imagine" pe care acesta le atrage asupra organizaţiei nu pot fi trecute cu vederea au votat pentru demiterea lui din funcţia de preşedinte. Din cei 30 de participanţi la întâlnirea ad-hoc, 28 au votat pentru demitere, iar două voturi au fost anulate. "S-au strâns semnături în vederea demiterii sale de la şefia filialei, pe motiv că dosarele în care este implicat strică imaginea sectorului. La vot, din 30, 28 au fost pentru demitere, iar două voturi au fost anulate, Dar aceleaşi dosare le avea şi atunci când a fost ales preşedinte la sectorul 1. De ce până luni a fost bun, şi acum nu mai este?", a comentat, pentru EVZ, decizia fostul deputat PDL Anca Constantinescu, al cărui vot a fost printre cele anulate. "Vreau să cred că nu sunt folosit ca şi carne de tun" Bogdan Cantaragiu s-a declarat surprins de decizia organizaţiei, mai ales că, spune el, problemele sale erau bine cunoscute , iar acest lucru nu i-a împiedicat pe colegii săi să-l aleagă aproape în unanimitate preşedinte al PDL Sector 1. "Eu am ieşit primul deputat al PDL pe ţară, iar la Giurgiu am adus organizaţia de pe locul 44 pe locul 5. Doamna Elena Udrea m-a adus la sectorul 1 şi m-a propus. Dosarul cu Păsat îl am de la Giurgiu, îl aveam si când am candidat la Camera Deputaţilor şi la sectorul 1. Colegii mei zic acum că le aduc prejudicii de imagine, dar în urmă cu şase luni m-au ales preşedinte, aproape în unanimitate, cu 323 de voturi din 328. Mai mult, luni, de ziua mea mi-au urat să fiu primar la sectorul 1. Cum acum şase luni eram bun şi acum trei zile eram bun de primar şi acum nu mai sunt? Vreau să cred că nu sunt folosit ca şi carne de tun", a declarat Cantaragiu, pentru EVZ.
El a adăugat că în ultima perioadă nu s-a întâmplat nimic în plus ca să fie justificat "prejudiciul de imagine", invocat pentru sancţinarea sa. Deputatul PDL a precizat că a semnat pentru susţinerea lui Vasile Blaga, însă a făcut-o în nume personal. "În şedinţa de la sector am spus că nu impun nimănui cu cine să voteze, n-o să dau un mandat imperativ, dar opţiunea mea personală a fost pentru Vasile Blaga. Nu vreau să cred că ne întoarcem în anii `50 şi că decizia are legătură cu opţiunea mea personală de a-l susţine pe Vasile Blaga. Sper că voi reuşi să întorc decizia şi să colaborez în continuare cu colegii mei", a mai spus el. Cantaragiu a adăugat că şedinţa de la PDL sector 1 a fost convocată nestatutar, iar demiterea sa nu poate fi decisă decât de Consiliul de sector. Bogdan Cantaragiu este unul dintre cei patru şefi de filiale de sector care au votat pentru susţinerea lui Vasile Blaga în şedinţa PDL Bucureşti de marţi. Aceeaşi poziţie au avut-o Silvian Ionescu (sector 3), Romeo Raicu (sector 4) şi Cristian Poteraş (sector 6). Bogdan Cantaragiu apare în dosarul colegului său de partid, deputatul Dan Păsat, şi a fost audiat în martie de DNA.