UPDATE: Şpagă la vicele CJ Cluj. A fost reţinută şi patroana firmei care a plătit mita

UPDATE: Şpagă la vicele CJ Cluj. A fost reţinută şi patroana firmei care a plătit mita

UPDATE: A treia persoană reţinută în scandalul de corupţie de la Cluj Aspazia Droniuc, patroana firmei Frarom SRL, care are ca principal obiect de activitate asigurarea mentenanţei pentru facilităţi sportive şi de shopping. La percheziţia efectuată în apartamentul politicianului s-au găsit 10.000 de euro. Banii reprezentau prima tranşă pentru cedarea contractului de mentenanţă a noului stadion din Cluj.

Dosarul penal în care vicepreşedintele Consiliului Judetean Cluj a fost reţinut pentru luare de mită face parte din categoria dosarelor de "siguranţă naţională". Urmărirea reţelei de corupţie a fost monitorizată de Serviciul Român de Informaţii vreme de câteva luni.

Potrivit unor surse din anturajul anchetei, Radu Bica ar fi luat 10.000 de euro prin intermediul avocatului Bogdan Aldea, din Baroul Bucureşti, considerat omul de casă al politicianului clujean. Revenind la cazul politicianului Radu Bica, membru marcant al PD-L CLuj, în apartamentul folosit de acesta, situat pe strada Teodor Mihaly, din Cluj Napoca, au fost descoperiţi, la o percheziţie a procurorilor DNA, suma de 10.000 de euro, care reprezintă prima tranşă pentru ca o firmă agreată de politician să obţină contractual pentru întreţinerea noului stadion Cluj Arena.

Potrivit informaţiilor noastre, acest contract de mentenanţă se ridică la peste 60.000 de euro/lunar. Pentru a face posibil ca acest contract să ajungă la firma cu pricina, Radu Bica ar fi cerut 25.000 de euro. 

Nu există denunţător. Toţi sunt inculpaţi

Interesant la acest dosar este faptul că nicio persoană nu are calitatea de denunţător. Toţi cei implicaţi, politicianul Radu Bica, avocatul Aldea şi patronul firmei interesate, a cărui identitate nu a fost dezvăluită, au calitatea de inculpaţi. Potrivit surselor noastre, DNA va inculpa în perioada următoare şi alte persoane cu funcţii înalte din conducerea CJ Cluj. În acest dosar au fost urmărite şi filate, timp de aproape două luni, mai multe persoane. Traseul banilor a fost monitorizat cu atenţie de către ofiţerii SRI, iar la momentul remiterii acestora către Radu Bica s-a acţionat. Şi mai interesant este faptul că banii nu sunt marcaţi cu cuvântul "mită".

Contractul de mentenanţă a fost amânat pentru creşterea potului Cluj Arena a fost inaugurat oficial la începutul lunii octombrie. De atunci, Consiliul Judeţean Cluj se tot "chinuie" să atribuie contractul de mentenanţă. Ba cu licitaţie, ba fără licitaţie. De fapt,  în spatele acestei întârzieri stau interesele politicienilor locali. Contractul de mentenanţă este în valoare de 60.000 de euro/lună. În schimbul acestor bani, firma care ar fi câştigat contractul trebuia să asigure întreţinerea camerelor video de supraveghere, întreţinerea lifturilor, întreţinerea gazonului sau a sistemului de iluminare plus plata curentului electric.

Ne puteți urmări și pe Google News