Nagy Bege Zoltan, vicepreședinte ANRE a declarat că românii nu vor mai avea parte niciodată de prețuri la energie ca acum doi ani. Acesta a mai subliniat că sunt peste 1 milion de facturi greșite care au fost emise consumatorilor.
Nagy Bege Zoltan a declarat că probabil „niciodată nu vom mai avea prețuri atât de mici cât le-am avut în urmă cu doi ani”. Cu privire la demisia pe care a cerut-o Rareş Bogdan a conducerii ANRE, acesta a spus: „Chiar dacă numirea membrilor comitetului se face printr-un vot în Paralament, este o decizie politică. Eu nu mă consider om politic. Nu am făcut politică. Lucrez de 15 ani la ANRE, în ultimii patru ani am fost membru în comitetul de reglementare. Nu am să comentez în niciun fel declarația lui Rareș Bogdan”, a explicat vicepreședintele ANRE.
Ce spune despre reintroducerea prețurilor reglementate
Vicepreședintele ANRE este de părere că se poate reveni la la prețuri reglementate, nu sub orice formă, şi explică condiţiile:
Nagy Bege Zoltan: „Sunt convins că nimeni nu are intenția ca pe termen lung să revenim la prețuri reglementate. Este un subiect în continuare fierbinte. Această propunere vine din mai multe părți. Cred că ar fi cazul să avem o discuție serioasă cu oameni care înțeleg acest domeniu și ce implicații are o asemenea decizie. Presiunea pentru liberalizare a venit de la Comisia Europeană și cred că cel mai bine ar fi să existe o discuție cu Comisia Europeană. Au fost discuții destul de aprinse în Coaliție. Faptul că cineva afirmă că trebuie să avem prețuri reglementate, noi care cunoaștem acest domeniu, ne punem niște semne de întrebare.
Se poate reveni la prețuri reglementate, nu sub orice formă. Pe lângă barierele legale trebuie să ne uităm la realitățile din piață. Sunt anumite variante care se pare că ar fi cele mai avantajoase din punct de vedere al evoluției prețurilor. Totuși, și din punctul de vedere al Comisiei sunt interzise”, a mai declarat Nagy Bege Zoltan.
Cea ce s-a întâmplat în 2020 și 2021 nu a fost liberalizare, a fost renunțarea la prețuri reglementate
Vicepreședintele ANRE a relatat faptul că s-a înțeles greșit despre termenul liberalizare şi din acest motiv se crede că problemele actuale sunt din cauza acestei neînţelegeri.
„Să lămurim niște termeni, pentru că mulți folosesc termenul liberalizare. Foarte multe probleme din piață se pun pe seama liberalizării. Cea ce s-a întâmplat în 2020 și 2021 nu a fost liberalizare, a fost renunțarea la prețuri reglementate. Piața s-a liberalizat în 2007, adică de 15 ani. Toți consumatorii din România, din 2007 aveau dreptul să semneze un contract concurențial. Faptul că în paralel au existat prețuri reglementate oarecum a limitat concurența pentru că era foarte greu să concurezi cu aceste prețuri. Treptat, începând cu 2014, la insistențele Comisiei Europene am început să liberalizăm piață.
Am revenit la piața reglementată prin OUG 114 în 2019. La gaze a durat un an și două luni, la energie electrică 22 de luni. România a început discuții în 2019 cu Comisia Europeană, care s-a sesizat foarte repede după apariția OUG 114 pentru că era percepută ca o încălcare a tratatului, mai ales pe partea de gaz. Și am început discuții despre cum de-reglementăm. Prin OUG 1 din 2020 am aflat și noi autoritatea și consumatorii și producătorii că piața se liberalizează în mai puțin de șase luni.
Prețurile se pot reglementa în anumite condiții, nu în orice condiții. Marea diferență de la OUG 114 și momentul de acum, pe piața de energie electrică este un regulament european aprobat în 2019 și intrat în vigoare la 1 ianuarie 2020. Acest regulament interzice oricărui stat membru să intervină în piețele en-gross. Acest regulament spune că niciun stat membru nu are voie să intervină”.
E posibil să avem mai mult de 1 milion de facturi greșite
Vicepreședintele confirmă faptul că sunt extrem d emulte facturi greşite şi spune: Deși am văzut că tot mai mulți furnizori rezolvă problemele și încep să aplice fără probleme prevederile legii, dar știm foarte clar că pe lunile noiembrie și decembrie un furnizor cu 3 milioane de clienți nu a aplicat legea. Majoritatea dintre ceilalți furnizori au aplicat legea. Am verificat cei mai mari furnizori și anumite acțiuni sunt deja finalizate. Au fost aplicate amenzi în valoare de 800.000 de lei.
Am constatat că pe piața de energie electrică nu au aplicat acea companie cu 3 milioane de clienți. Pentru luna ianuarie nu am verificat, am făcut controlul pentru noiembrie și decembrie. Din ce știu, pe ianuarie au început să aplice, a mai explicat Nagy Bege Zoltan la digi24.