Vicepremierului Tanczos Barna crede că moțiunea de cenzură ar putea trece săptămâna viitoare. Ce scenarii are în vedere

Vicepremierului Tanczos Barna crede că moțiunea de cenzură ar putea trece săptămâna viitoare. Ce scenarii are în vederesursa: Facebook

Moțiunea de cenzură  inițiată de PSD și AUR împotriva Guvernului Ilie Bolojan are șanse mari să fie adoptată săptămâna viitoare, potrivit vicepremierului Tanczos Barna. În opinia sa, următorul pas ar fi declanșarea negocierilor pentru o nouă majoritate parlamentară.

Moțiunea de cenzură PSD-AUR ar putea reconfigura scena politică

Vicepremierul Tanczos Barna a afirmat că votul pe moțiunea de cenzură este aproape și că există șanse ridicate ca aceasta să fie adoptată, ceea ce ar putea duce la căderea Guvernului. El a precizat că situația politică rămâne incertă, iar în perioada următoare sunt posibile mai multe scenarii.

„Săptămâna viitoare avem moţiune de cenzură cu certitudine. Cu mare probabilitate moţiunea de cenzură o să treacă, Guvernul o să fie schimbat. Avem un anunţ din partea celor mai mari două partide cu privire la un demers comun, ca să nu folosesc o expresie care a fost negată ieri toată ziua. Deci un demers comun, PSD - AUR, pentru a trece o moţiune de cenzură. Prin această moţiune de cenzură, Guvernul Bolojan o să fie schimbat”, a declarat Tanczos Barna.

Tanczos Barna

Tanczos Barna. Sursă foto: Facebook

Scenariile aflate pe masă

Oficialul a explicat că, în cazul în care moțiunea va fi adoptată, va urma o etapă de negocieri pentru conturarea unei noi majorități parlamentare. Aceasta ar putea păstra actuala alianță formată pentru susținerea demersului sau ar putea include alte configurații politice, în funcție de evoluțiile din Parlament și de acordurile dintre partide.

„Depinde foarte mult de timpul care va curge din momentul trecerii moţiunii şi până la formarea unei coaliţii care asigură o majoritate sau soluţia politică pentru un guvern minoritar. Cred că, în momentul de faţă, toate opţiunile sunt pe masă şi toate variantele sunt posibile. Vedem ce se va întâmpla săptămâna viitoare”, a adăugat Tanczos Barna.

Când va fi depusă moțiunea de cenzură pregătită de PSD și AUR

Moțiunea de cenzură inițiată împotriva Guvernului condus de Ilie Bolojan ar urma să fie depusă marți în Parlament. Documentul ar fi fost finalizat, iar semnăturile necesare pentru susținerea demersului au fost deja strânse.

Inițiatorii ar fi reușit să adune peste pragul necesar de semnături, cu sprijin din partea mai multor formațiuni parlamentare și a unor aleși neafiliați. Pentru adoptarea moțiunii și demiterea Guvernului sunt necesare cel puțin 233 de voturi favorabile în plen. După depunerea oficială, conducerea Parlamentului urmează să stabilească programul dezbaterii și momentul votului în plen.