Viceamiralul Petre Zamfir, marinarul care a participat la scufundarea navei Moskva: „Acum, România nu e apărată la Marea Neagră”

Viceamiralul Petre Zamfir, marinarul care a participat la scufundarea navei Moskva: „Acum, România nu e apărată la Marea Neagră”

La cei aproape 95 de ani, viceamiralul (r) Petre Zamfir, participant activ la luptele din al doilea război mondial, acuză că România nu își apăra interesele pe mare.

De la înălțimea vârstei sale, a experienței militare și a maldărelor de medalii, decorații, onoruri primite de-a lungul anilor, atât pentru calitatea de ofițer superior al Marinei Române, cât și cea de profesor care a instruit mii de studenți ai Academiei Navale, veteranul de război, Petre Zamfir, nu se ferește să-și prezintă punctul de vedere despre situația actuală a Flotei Navale Române.

Viceamiralul Petre Zamfir vorbește clar, cu o logică limpede. Este la curent cu tot ce se întâmplă în țară și în lume. Mai ales în domeniul militar. Spune, râzând, că nu-i scapă nici temele politice. A lucrat peste 50 de ani în Marină dar ce vede acum îl nemulțumește. Dacă s-ar întâlni cu președintele țării i-ar pune câteva întrebări. „Dacă litoralul românesc poate fi apărat cu două fregate luate de la fier vechi și un submarin care nu funcționează. Și să îi spun că noi am avut, în război, patru distrugătoare, fiecare cu câte cinci tunuri de 120 mm, deci 20 de tunuri, aruncătoare de grenade, aparate paravan pentru mine și, mai ales, aveau viteză. Dacă le puneai în patru puncte ale litoralului, nu intra nici picior de rus. Nu putea să pătrundă absolut nicio navă inamică” explică, înfocat, veteranul de război.

Ne puteți urmări și pe Google News

Forțele Navale Române, temute în Marea Neagră. Acum 70 de ani!

În 26 iunie 1941, Petre Zamfir, elev stagiar pe prima fregată Regina Maria, a participat la primul atac al Flotei Sovietice, respins de Forțele Navale Române. „Am reuşit să oprim invazia ruşilor, am scufundat nava lor amiral, Moskva. Apărarea noastră a fost atât de puternică încât, pe toată durata războiului, flota rusă nu a mai îndrăznit să atace România, de pe mare”, se aprinde fostul combatant.

Astăzi, însă, baza navală română este „foarte slabă”, cu nave depășite din punct de vedere militar, cu două fregate „luate de la englezi, din cimitir, refăcute, având doar un singur tun de 76 mm”. În 2015, ministrul Apărării, Mircea Dușa, ar fi promis, la Clubul Amiralilor, că până la sfârșitul anului cele două fregate „vor fi echipate așa cum au fost în Anglia”, iar submarinul Delfinul va deveni funcțional. „Suntem în 2018, fregatele și submarinul sunt în aceeași stare”.

Viceamiralul Petre Zamfir observă că în subiectele legate de dotarea armatei se promite construirea a patru corvete, însă „mai bine luăm repede, de undeva, din țările europene sau asiatice, corvete gata construite, cu un preț convenabil și să avem și noi o flotă care să facă față oricărei incursiuni inamice”.

 

România trebuie să se apere pe mare

Veteranul de război Petre Zamfir (foto) este îngrijorat. „Semnele astea precursoare, care au fost și în al doilea război mondial, sunt și acum. Și oricând poate apărea un conflict. Sunt mișcări pe plan mondial, vedeți Siria. Toate aceste elemente ne dau un grad mare de nesiguranță. Ori noi, pe mare, suntem descoperiți”. Este conștient că acum, fiind în NATO, România are susținere militară extinsă. „Dacă turcii, la Bosfor, nu le mai dau voie, americanilor, am terminat-o cu NATO. Și oricum, intră doar o navă care stă cel mult de 21 de zile în Marea Neagră. Ce facem? Ăștia vin și pleacă, războiul nu se termină în 21 de zile. Știți că rușii au zeci de submarine noi și un crucișător nou la Sevastopol? Noi cu ce ne apărăm? Dacă rușii își pun submarinele în larg, la 100 metri una de alta, și le bagă cu rachete, Constanța, într-o oră, e terminată”, concluzionează, lucid, viceamiralul.

Îi pare rău că la vârsta lui, de 95 de ani, se poate despărți de lume cu mâhnirea în suflet că „nu ne apărăm interesele pe mare”. Speră totuși că politicienii vor renunța să se mai încaiere între ei și și își vor pleca ochii și către înzestrarea, urgentă, a Forțelor Navale Române.