Viaţa unui poliţist ucis în misiune va costa 20.000 de euro
- Adam Popescu
- 3 septembrie 2008, 06:00
Familiile poliţiştilor ucişi în misiune vor primi despăgubiri de până la 20.000 de euro, la care se adaugă pensia plătită, lunar, urmaşilor.
Mai mult, oamenii legii agresaţi de infractori vor fi despăgubiţi cu sume care vor depăşi 6.000 de euro. Aşa prevede un proiect de hotărâre, iniţiat de Ministerul Internelor, ce urmează să fie prezentat guvernului de ministrul Cristian David. „Până acum, familiile poliţiştilor ucişi în misiune primeau doar ajutor de înmormântare şi pensie de urmaş. Acum, pe lângă acest sprijin, vor primi şi despăgubirile care vor fi achitate tot din bugetul ministerului. Ca să nu mai vorbim despre faptul că cei ultragiaţi nu primeau niciun ajutor. Anul trecut, şase poliţişti au murit la datorie. Din fericire, de la începutul acestui an, nu am mai avut astfel de situaţii, însă 183 de agenţi şi ofiţeri au fost agresaţi de infractori“, au explicat oficialii de la Interne.
Potrivit acestora, ministrul David a precizat, ieri, că un reprezentant al Internelor şi specialişti ai poliţiei îi vor asista pe membrii comisiei de elaborare a noului Cod Penal, alcătuită la Ministerul Justiţiei, pentru ca pedepsele pentru cei care agresează poliţişti să fie majorate.
Mai mult, salariile agenţilor vor creşte de la 1 ianuarie 2009, iar în curând va fi promovat în parlament şi noul Statut al Poliţistului. Potrivit acestuia, poliţia va suporta cheltuielile necesare asistenţei juridice pentru poliţiştii acuzaţi că au încălcat legea în timpul serviciului, iar agenţii şi ofiţerii care nu au o locuinţă vor primi, timp de maximum 15 ani, o indemnizaţie lunară de 50% din salariul de bază pentru a-şi achiziţiona ori construi o casă.