Evenimentul Zilei > Social > Viața și moartea unui mare scriitor român, persecutat din motive politice
Viața și moartea unui mare scriitor român, persecutat din motive politice

Viața și moartea unui mare scriitor român, persecutat din motive politice

S-au împlinit 94 de ani de la moartea lui Ioan Slavici (17 august 1925) într-un sat de lângă Panciu, la una dintre fiicele sale.

Supraviețuitorul proscris (din motive politice) al Junimii avea 77 de ani și suferea (printre altele) de o tuberculoză căpătată la închisoarea Văcărești, unde (vecin de celulă cu Arghezi) fusese deținut în „procesul ziariștilor” colaboraționiști.

Deși bolnav și bătrân, avea proiecte la care a lucrat până-n ultima clipă; dădea interviuri (unul dintre ultimele – lui Marcel Iancu) și nu se ferea să-și afirme, în felul său cumpănit, opinii în răspăr la adresa lui N. Iorga, O. Goga sau Spiru Haret. Literar, a fost recuperat greu și reevaluat târziu – apreciază criticul literar Paul Cernat.

Până azi, de fapt, opera sa a avut parte de două abordări dominante, mai consideră reputatul literat: una – cu spirit critic și imaginație, dar reductivă, alta – erudită, sintetică, dar fără suficient spirit critic. Iar omul a fost… cum să zic… nu un „continent”, ci un „arhipelag.” Conservator, a inovat (asemeni prietenilor Eminescu, Caragiale și Creangă) în multe privințe. Proza noastră „idilică” și „rurală” începe, ca fenomen, cu el. În roman a deschis, de asemenea, multe drumuri noi (pe care au mers, între alții, Rebreanu și Sadoveanu). Și în teatru a avut sclipiri (drama istorică Gaspar Grațiani e una dintre cele mai valoroase piese istorice autohtone).

Publicistul și ideologul, cu luminile și umbrele lui, rămâne o mină de aur pentru istoricii epocii – oricum, chiar când a greșit, n-a trișat; arhivistul a recuperat și editat multe documente-reper; pedagogul ar merita mult mai multă atenție; iar memorialistul e (în opinia mea) la nivelul nuvelistului – subliniază Paul Cernat. Ethosul său „central european/austro-ungar” a insolitat literatura română dar – în mod ironic – tocmai literatura de inspirație bucureșteană, munteană sau moldoveană, fără a mai vorbi de cea de călătorie, i-a rămas (pe nedrept) într-un con de umbră.

Filosofic vorbind, a devenit – stimulat de Eminescu – scriitorul nostru cel mai deschis către gândirea confucianistă – menționează Cernat. Ca formulă, e adesea surprinzător de modern: jurnalul în formă epistolară sau memoriile adresate (tot cvasi-epistolar) „către un prieten necunoscut” sunt numai câteva exemple. Eminescu a remarcat, cel dintâi, originalitatea umorului din Popa Tanda, pus în rând cu umorul superior al prozei anglo-saxone; observația ar putea fi extinsă și asupra altor texte, inclusiv asupra unor basme comice mai speciale. Prozele sale „canonice” au fost (unele dintre ele) ecranizate, cel puțin una dintre ecranizări – „La moara cu noroc”, regia: Victor Iliu – fiind o capodoperă – concluzionează Paul Cernat în portretul succint închinat memoriei lui Ioan Slavici.
Ultima tușă: „Puțini scriitori „clasici” autohtoni au un potențial de reevaluare atât de ridicat. Chiar mă întreb uneori cât de cunoscut (pe ansamblu) e bătrânul Slavici.

Publicat in categoriile: Social
Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook sau pe Google News
Accesează: