Evenimentul Zilei > International > Viața dublă a atacatorului de la Oslo: urmărea serialul ”True Blood” și cina săptămânal cu mama sa
Viața dublă a atacatorului de la Oslo: urmărea serialul ”True Blood” și cina săptămânal cu mama sa

Viața dublă a atacatorului de la Oslo: urmărea serialul ”True Blood” și cina săptămânal cu mama sa

O persoană ștearsă, pe care o uitai destul de repede. Atașat foarte mult de sora sa, care a ales să trăiască în altă țară, retras, pasionat de graffiti și fascinat de demonii virtuali ai jocurilor pe calculator. Așa îl descriu cei care l-au cunoscut pe Anders Behring Breivik, autorul masacrului de vineri, din Norvegia. Când nu plănuia asasinate în masă și nu făcea apologia luptei împotriva islamizării Europei, norvegianul scria pe blog, asculta muzică pop sau viziona serialul ”True Blood”. Serile de duminică erau însă rezervate cinei cu mama sa.

Anders Behring Breivik a avut o viață paralelă, pe care a trăit-o cu meticulozitate în ultimii ani, scrie ziarul american ”New York Times”, încercând să facă profilul psihologic al tânărului care a șocat o lume întreagă cu atacurile sale.
Un manifest şi un material video publicate pe Internet de Anders Behring Breivik arată că norvegianul plănuia încă din 2009 atacurile de vineri, de la Oslo.

În descrierile foștilor colegi de școală și liceu, norvegianul apare drept ”un tip șters, ușor de uitat”, dar cu unele calități de a masca înclinațiile clare spre ceea ce el numea ”operațiunea de martiriu”.

La 32 de ani, Breivik era un participant activ la dezbaterile de pe forumurile de pe net referitoare la pericolul pe care l-ar reprezenta Islamul și imigrația. Este greu de spus însă când a încolțit în el ideea violenței, ca unică soluție. Și cum de s-a transformat dintr-un tânăr pasionat de hip-hop, al cărui cel mai bun prieten era un musulman, într-un inamic intransigent al imigranților și al islamizării Europei.

”Nu spunea ceva ce ai fi putut ține minte. Era un ins în mulțime, adică îl uitai în secunda următoare”, afirmă Stig Fjellskaalnes, care l-a cunoscut pe norvegian pe vremea când acesta era membru al Partidului Progresului (conservator), în 2000.

„Avea o viziune apocaliptică. Considera că vor fi necesari 70 sau 80 de ani pentru a anula așa numita arabizare a Europei. Se vedea drept o parte a istoriei”, susține Magnus Ranstorp, director la Centrul pentru Amenințare Asimetrică și Studiul Terorismului al Colegiului Național de Apărare din Suedia.
”Am avut o copilărie fericită”
Crescut într-un cartier din vestul orașului Oslo, Breivik provine dintr-o familie destrămată. Tatăl său, funcționar, și mama sa, asistentă medical, au divorțat când el avea doar un an. Asta nu l-a afectat cu nimic, norvegianul mărturisind în manifestul său de 1500 de pagini publicat pe net înainte de atacuri că a avut o copilărie ”fericită”.

Breivik a mers la aceeași școală de elită ca și actualul rege al Norvegiei, Harald al V-lea. Cei care i-au fost colegi spun că era un tip retras și tăcut, dar inteligent, singura înclinație ”rebelă” fiind pasiunea sa pentru graffiti.

Ceea ce pare să îl fi marcat, într-un fel, spun foștii săi colegi, a fost mutarea tatălui său în Franța. În absența acestuia, a avut-o ca sprijin pe sora sa, Elizabeth, care, însă, l-a părăsit și ea. După ce s-a măritat cu un american a plecat în SUA. ”Plecarea lui Elizabteh l-a afectat foarte mult. Cred că atunci a început prăbușirea lui”, a declarat un prieten din copilărie.
Între francmasoni și neonaziști
Se pare însă că un rol important în ostilizarea sa față de musulmani l-au avut informațiile din presă despre atacurile și violul comise de niște imigranți asupra unui cuplu norvegian. Conform mărturiei unui ex coleg de școală, Breivik a început să își manifeste simpatiile neonaziste și față de mișcările de extremă dreapta când avea 18 ani. Interesant este însă că, ulterior s-a răzgândit, devenind un critic al grupărilor neonaziste.
Tot el a acuzat NATO că a bombardat Serbia, în 1999, pentru a face pe placul musulmanilor, iar în urmă cu patru ani s-a alăturat Ordinului Norvegian al Francmasonilor.

Breivik a susținut că banii pe care i-a avut pentru comiterea atacurilor ar fi provenit de la o companie de succes pe care o avea. Vecinii săi s-au îndoit de acest lucru, fiind convinși că acesta moștenise o avere frumoasă de la niște rude.
Retras la fermă
Viața norvegianului din ultimii ani nu părea deloc monotonă, chiar dacă se retrăsese la o fermă din estul țării. În timp ce aduna acasă tone de azotat de amoniu pentru a le transforma în bombe, Breivik era activ online, criticând pe toate forumurile musulmanii. Când nu făcea asta, se lupta cu demonii virtuali sau cu alte creaturi fantastice, din jocurile online. Jocul său preferat era  “World of Warcraft.”

Vecinii săi afirmă că, deși obișnuia să ia cina, in fiecare duminică, împreună cu mama sa, în ultima vreme tânărul nu a mai trecut deloc pe la aceasta.
CITIȚI ȘI:

  • Autorul atacurilor de la Oslo, audiat cu uşile închise. VEZI pe cine intenționa să ucidă norvegianul | VIDEO
  • „Anders Breivik este noul avatar al terorismului mondial”  
  • Cum îşi justifică asasinul norvegian crimele odioase
  • Incursiune în mintea „monstrului” extremist
  • Masacrul din Norvegia, plănuit încă din 2009 
  • EXCLUSIV EVZ. Interviu cu eroul din Norvegia: "Trebuia să fac totul pentru a-i salva"
  • Regele Mihai către suveranul Norvegiei: „Tragedia este peste orice închipuiri!”
  • Tatăl asasinului norvegian, în stare de şoc după faptele comise de fiul său