Viața merge înainte, dar pe Irina încă o mai bântuie iubirea lui Dragnea
- Mădălina Dinu
- 6 octombrie 2022, 13:16
A trecut un an de când Liviu Dragnea afla că prețioasa lui comoară a sărit pârleazul. Cum a aflat, nimeni nu știe, dar cert este că fostul lider PSD nu i-a oferit dreptul la replică și a părăsit furtunos, în mai puțin de 24 de ore, cuibușorul de nebunii.
Paparazzii de la Cancan au „descoperit-o” pe Irina Tănase în primul weekend din octombrie în club, alături de un grup de prieteni, băieți și fete. Spre seară, s-au strâns în „Nordului”, unde Irina nu prea a dat deloc semne că se simte în apele ei. De distrat nu s-a distrat, ci a stat ca o floare de colț, apatică și melancolică, schimbând, din când în când, câte o vorbă cu două prietene. A simțit atmosfera clubului fără să se ridice de la masă, doar și-a privit prietenii dansând.
Relația s-a încheiat în decembrie 2021
Relația lor s-a încheiat în decembrie 2021, iar Irina Tănase a început treptat să se retragă „din lumina reflectoarelor” și să fie din ce în ce mai puțin activă pe rețelele de socializare. După despărțirea de Liviu Dragnea, Irina declara că separarea i-a produs multă suferință, acel episod fiind unul dintre cele mai dureroase din viața sa.
Despărțirea dintre Irina Tănase și Liviu Dragnea a fost una bruscă și dureroasă, conform spuselor Irinei. Politicianul i-ar fi dat papucii printr-un SMS, apoi i-a blocat numărul de telefon pentru a nu-l mai putea contacta și cere explicații suplimentare. Imediat după ruptură, Irina declara, plină de îndurerare, că Liviu Dragnea a fost singurul bărbat pe care l-a iubit vreodată.
Motivul pentru care cei doi s-au despărțit ar fi fost o presupusă infidelitate a Irinei. Fostul lider PSD nu a dorit să asculte explicațiile partenerei de viață, așadar și-a făcut bagajele și a plecat din casa în care locuiau amândoi, iar ulterior i-a trimis SMS-ul final.
Cine este Paul, bărbatul cu care l-a înșelat Irina pe Liviu Dragnea
Se pare că Irina Tănase l-ar fi înșelat pe Liviu Dragnea cu un fost iubit, pe nume Paul. Tatăl acestuia ar deține importante afaceri în Alexandria. Liviu Dragnea nu a dorit să dezvăluie identitatea bărbatului cu care s-ar fi iubit în secret Irina. În schimb, a confirmat despărțirea de aceasta și a subliniat că întotdeauna își asumă deciziile luate.
Politicianul, în prezent, iubește o altă femeie, la fel de tânără și cu la fel de mult potențial. A schimbat-o pe Irina cu Oana Leonte, până nu cu mult timp în urmă președinta grupării de tineret a partidului Alianței pentru Patrie, este cea alături de care Dragnea își creează planuri de viitor, a scris Click.