Viața la Curte. Sărăcia îl înrăise pe Robert deși, toată copilăria lui, bunica se chinuise să-l îndoctrineze cu pilde creștine și salvatoare care să-i îndrepte băiatului calea:
-Fericiți sunt doar cei săraci cu duhul, să nu tânjești niciodată la ce nu-ți aparține.
-Mamaie, nu pot fi fericit cu burta goală. De ce unii au prea mult și alții deloc ?
-După faptă și răsplată, îi răspundea bătrâna.
Robert a încetat să o mai asculte în clipa în care a realizat că în viață ești pe cont propriu, că Dumnezeu nici nu-ți dă și nici nu-ți bagă în traistă, că fericirea poate fi atinsă și pe pământ , nu doar în groapa rece a mormântului.
Pe la 17 ani își dorea să fie un gangster galant și cultivat, care să împartă pumni și să stârnească teamă, dar, în același timp, să umilească cu citate din Kant și formule complicate rezervate doar intelectualilor.
A terminat liceul ca șef de promoție și a intrat la medicină. Bunica a trăit cât să-l vadă student, după care s-a prăpădit. A cruțat-o Dumnezeu de tot ce avea să urmeze în viața iubitului său nepot.
Prin anul trei de facultate Robert s-a înhăitat cu doi colegi de la ASE și câțiva ratați din Alexandria care visau la bogății nemuncite.
Au început de jos, cu jefuirea cardurilor bancare și poate că s-ar fi pricopsit cu toții dacă unul dintre el ei nu ar fi fost prins în Drumul Taberei cu tolba plină de carduri.
-Suntem mâncați dacă dobitocul vorbește. I-am spus să evite zona aia că polițiștii mișună ca furnicile.
Spre surprinderea tuturor, individul prins n-a vorbit, iar când judecătorii l-au eliberat după patru luni de arest preventiv, a fugit din țară. Dosarul a murit în fașă, ca un copil abandonat de un procuror deloc interesat de infractori comuni care goleau cardurile pensionarilor din Drumul Taberei.
Viața nu bate filmul
Trecuseră de atunci trei ani, iar Robert își terminase facultatea, fără însă să-și dorească să practice medicina. Destinul lui trebuia să fie altul.
Văzuse într-o seară un film despre un gangster care reușise să păcălească toate băncile din New York, luând împrumuturi de peste 20 de milioane de dolari cu garanții false. Omul falsifica documente, corupea funcționarii de la fisc, păcălea oameni onești convingându-i să fie interfața afacerii sale contra unor sume de bani derizorii.
-E genială ideea! Și-a spus Robert.
Anii ce au urmat au fost pentru el expresia fericirii adevărate. Toate îi mergeau așa cum visase, ba chiar își luase o nevastă care îi făcuse un copil. Avea un partener de afaceri în care se putea încrede cu viața lui, care îi împărtășise dorința de îmbogățire fără muncă, care se pricepea al naibii de bine la falsificari și înșelăciuni.
Funcționarii bancari nu ridicaseră nici măcar o sprânceană în fața documentelor de care se foloseau Robert și asociatul său ca să primească milioane de euro credit.
Un mare balon de săpun
Inventau afaceri prospere, falsificau, supraevaluau, rostogoleau împrumuturile fără ca cineva să realizeze că totul era un mare balon de săpun.
-Banca vrea garanții suplimentare pentru creditul de 3 milioane. Ce facem ?
-Vorbește cu notarul să aranjeze cu evaluatorul. Avem niște terenuri agricole prin Giurgiu, să mi le evalueze la 3 milioane.
-Nu bate la ochi suma asta? Cumpărăm tot județul cu 3 milioane.
-Nu e problema noastră, e a evaluatorului. Să facă bine să muncească, iar dacă eu îi cer să scrie că wc-ul din curtea lui mamaie face 10 milioane, nu are dreptul să comenteze.
Cooptase noi membri care să se ocupe de afacere, pentru că Robert era deja sătul să-și tocească pantofii prin sedii de bănci, discutând cu ofițeri de credit optuzi și mici. Acum era cineva.
Un telefon l-a smuls din rutina în care se înecase, aruncându-l cu picioarele pe pământ :
-Robert avem probleme! Dobitocii s-au lăcomit și au fost luați pe sus de mascați.
-Când s-a întâmplat asta ?
-Dimineață. Au fost mai multe percheziții și i-au luat pe toți. La mine încă nu au ajuns, dar mă aștept să se întâmple cât de curând. Unde ești ?
-La Monaco, dar mă întorc în seara asta.
-I-au arestat pe toți din bancă, chiar și pe directori.
-Nu-ți face griji, nu au cum să ajungă la noi, suntem foarte bine acoperiți, l-a liniștit Robert.
Puține greșeli făcuse în viața lui, dar greșeala de a se întoarce în țară îl va bântui multă vreme. Siguranța că nimic nu i se va întâmpla avea să îl coste libertatea, averea și nu numai.
Viața la Curte. Să nu minți
A fost așteptat de polițiști chiar la scara avionului, stârnind panică printre pasagerii care, văzându-l încătușat, l-au crezut vreun terorist venit să arunce în aer avioanele României.
-Ce dor îmi era de țara asta ! a exclamat sarcastic Robert, flancat de doi polițiști ce respectau cu sfințenie un cod stupid al tăcerii.
-Unde am plăcerea să fiu escortat? Măcar am dreptul la un avocat ?
Nu a primit răspuns la niciuna dintre întrebări, dar a putut constata, cu propriile simțuri, că era foarte așteptat, de vreme ce șoferul gonea cu 200 de kilometri pe oră.
-Dacă știam, luam avionul de dimineață ca să vă scutesc de efortul de a zbura pe șosele.
Angajat într-un dialog în care își răspundea singur întrebărilor, Robert și-a amintit de filmul care îl inspirase să înceapă afacerea cu creditele. Era o scenă în care gangsterul acceptă târgul propus de procurori și scapă cu trei ani de pușcărie.
-Oare în România o fi posibil ? s-a întrebat Robert. Trebuie să fie, altfel cum i-ar mai prinde pe marii infractori? Mereu se găsește unul care să ciripească.
l-au poftit în biroul procurorului, care stăteau ascuns cu nasul printre hărtii, dictând de zor grefierei.
-Bună seara, luați loc.
-Pentru ce mă aflu aici, domnule procuror ?
-Răbdare, toate la timpul lor. Dați-mi răgaz să termin ordonanța de reținere pentru asociatul și prietenul dumneavoastră, domnul Popescu Lucian și vă explic numaidecât de că aflați aici.
Procurorul miza întotdeauna pe succesul cuvintelor ordonanță și reținere, care loveau mai puternic ca un buldozer. Obișnuia să urmărească cu satisfacție efectul produs pe fețele infractorilor, pentru că nimeni nu se speria dacă era nevinovat.
Scenariul salvator
Dar Robert își construia în minte un scenariu salvator, așa că teama de ordonanță și reținere l-a ocolit, ca pe o fecioară neprihănită.
-Aveți avocat sau vă chem unul din oficiu ?
-Pentru ce urmează să vă propun, niciun avocat nu mi-ar fi de folos, a plusat Robert.
-Mai rara atâta siguranță din partea unuia care urmează să-și piardă libertatea, s-a înfuriat procurorul. Și, mă rog, despre ce propunere e vorba?
-Eu sunt doar un pion pe tabla de sah a infractorilor, domnule procuror.
-Lasați modestia deoparte, nu scăpați cu metafore.
-Aveți dreptate, sunt nebunul regelui, dar nimic mai mult, iar partida nu se câștigă capturând nebunul.
-Ba bine că nu ! o să cădeți cu toții până la rege, a intrat procurorul în joc.
-Dar cum ar fi să câștigați dintr-o singură mișcare ? fără să vă mai chinuiți să capturați toate piesele.
-Prietene, începi să mă plictisești. Dacă ai ceva de spus, spune!
-Cer în schimb libertatea mea, domnule procuror.
-Ți-au dat să bei ceva pe drum, domnule ?
-Ba din contră, sunt cât se poate de lucid. Vreau să denunț în schimbul libertății mele.
Viața la Curte. Denunțul
Balsam pentru urechile procurorului cuvântul denunț. Curcubeu de culori în fața ochilor, vis împlinit, bucurie orgasmică.
-De ce nu ai spus așa de la început ? vrei o apă, o cafea ?
Viața începea să-i surâdă lui Robert, deși părea mai degrabă un zâmbet hâd, dar cine să-l observe?
Declarațiile au curs în râuri de tuș, nume de oameni fără nicio vină pluteau în mocirla de cuvinte pe care Robert o vărsa la picioarele procurorului care deja visa promovări și laude. Acuzarea avea o listă de oameni pe care trebuia să-i trimită după gratii.
-De ăsta ce știi ?
-Nu-l cunosc.
-Trebuie să îl cunoști.
-Dacă trebuie, atunci îl cunosc. De fapt, dacă mă gândesc mai bine, eram chiar prieteni. Poate i-am dat și bani pentru că m-a ajutat, mulți bani.
-Vezi că merge ? spune mai departe.
-La fiecare credit îi dădeam un procent de 40%. Toată afacerea a fost ideea lui.
-Trebuie să confirme și altcineva scenariul ăsta, i-a spus procurorul.
-Cred că notarul și evaluatorul ar putea face asta, dacă le promiteți libertatea. Vom fi trei împotriva lui, oricine ne-ar crede.
-Sper să fie la fel de cooperanți ca tine.
-Dar nu mă arestați astăzi, nu ?
-O să primești un control judiciar.
S-a mințit mult, asumat și voit, complice și abuziv, dar cine suntem noi să judecăm munca unui procuror ? în definitiv, cu toții putem deveni infractori cu intenție sau fără.
Arestul preventiv
Judecătorii au arestat preventiv tot ce li s-a cerut, complăcându-se în superficialitatea cu care se analizează, în general, arestul preventiv.
Dacă trei denunțători spuneau aceleași lucruri, trebuia să fie adevărat, doar nimeni nu minte din pasiune. Procurorul se mândrea cu captura sa, pusese cu botul pe labe funcționari bancari, directori, prosperi oameni de afaceri, sechestrase averi fabuloase și le răpise tuturor libertatea.
Robert era solicitat periodic să își reia declarațiile, ca un lait motiv al acuzării de care nu se putea desprinde.
Acuzații au fost trimiși în judecată, închiși între copertele unor dosare penale cu sute de volume pe care nimeni, vreodată, nu le va citi.
Trecuseră șapte ani de la momentul la care Robert fusese agățat din scara avionului pentru a fi interogat, șapte ani de când i se promisese libertatea.
Dar procurorii nu se țin intotdeauna de cuvânt și așa se face că eroul nostru, s-a trezit condamnat la șapte ani de închisoare într-un alt dosar penal pe care îl dăduse uitării. Mizase pe faptul că înțelegerea inițială îi oferea imunitate totală, însă socoteala fusese una greșită.
Un denunț mizerabil, făcut de fostul lui asociat și prieten l-a transformat în pușcăriaș înaintea celor pe care îi denunțase în urmă cu șapte ani.
Începea să aibă remușcări pentru toate minciunile pe care le îndrugase la parchet, doar ca să-și obțină libertatea.
-Ochi pentru ochi, Răzvan, ochi pentru ochi.
Cuvintele acestea îl trezeau în fiecare noapte, adunându-i sudoarea rece pe șira spinării ca niște spini de gheață care îl făceau să tremure asemeni unei frunze în vânt.
„Domnul spune să nu minți”
Trecuseră trei luni de când își executa pedeapsa, când a primit o citație de la instanță. Era chemat ca martor în procesul în care fusese un denunțător mincinos. Trebuia să-și susțină declarațiile, să povestească judecătorului tot scenariul. În noaptea dinaintea înfățișării o visase pe bunica :
-Căiește-te până nu e prea târziu. Domnul spune să nu minți !
-Ia mai lasă-mă în pace, mamaie. Ce vrei, să mă condamne și pentru mărturie mincinoasă?
Ajuns în fața judecătorului și-a jucat rolul cu multă convingere. Acuzații îl priveau uluiți, dar Robert nu-și dorea decât să se termine cât mai repede povestea asta. Două săptămâni nu a mai fost om, nopțile îl chinuiau teribil, coșmarurile îi provocau dureri fizice pe care le simțea până în oase.
-Ochi pentru ochi, răsuna din nou vocea întunericului.
E vineri dimineață, iar Robert își aștepta soția și băiatul la vizită, încercând să își ascundă tulburarea și oboseala care nu-i dădeau pace.
-Ți-a murit copilul, l-a anunțat sec un gardian. L-a lovit o mașină pe trecerea de pietoni.
Tăcere surdă, nedumerire absurdă. De ce băiatul ?
Reîntors în fața judecătorului Robert avea să recunoască minciuna :
-Vă mențineți declarațiile date în timpul urmăririi penale ?
-Domnule președinte, alea sunt doar cuvintele procurorului, nimic nu e adevărat. Am spus orice ca să scap. Mi-e rușine de oamenii ăștia. Rușine...