Pentru cei care nu au avut răgazul să citească despre agitata și norocoasa viață a lui Neluțu Măciucă, voi face o scurtă introducere. Acuzat că a ucis și incendiat o fetiță de 11 ani, după care i-a ascuns trupul într-o peșteră, Neluțu Măciucă a cunoscut, vreme de opt ani, neputința și eșecul sistemului judiciar românesc.

Neluțu Măciucă învinsese și de data aceasta. Ochii lui albastri, pietrificați și reci, căutau un loc pentru a ascunde cadavrele. Ce bună ar fi fost în momentele astea o peșteră ca cea în care o ascunsese pe Ionela Haiduc în urmă cu zece ani.

Era prea obosit ca să le mai îngroape, deși lopata și târnăcopul își așteptau în liniște rândul, așa că le-a aruncat într-un șanț de irigare din apropiere. Nu-și făcea griji că ar putea fi acuzat de ceva, doar folosise prezervativul.

-Trebuie să le dai foc, i-a șoptit rațiunea. Ai uitat cum ai făcut cu Ionela Haiduc de nu te-au prins? Arde-le dacă vrei să scapi. Arde-le!

Neluțu și-a scos bricheta din buzunar, a aruncat câteva crengi și frunze uscate peste fete și le-a dat foc. Însă fumul gros, apărut odată cu focul, îl putea pune în pericol, așa că a renunțat la incendiere.

-Uite ce m-ai pus să fac! Vorbea singur. Vrei să scapi de mine? Altădată nu te mai ascult.

Neluțu simțea nevoia să fumeze ca să-și poată savura în tihnă cele două crime. La naiba, nici nu apucase să se bucure.

Și-a luat scuterul și s-a așezat la adăpostul unui copac, făcând rotocoale mari de fum pe care le rotea pe deget până dispăreau.

În timpul ăsta, mama fetelor alergase într-un suflet la poliție și mai multe echipaje porniseră în căutarea surorilor.

Nepăsător și obosit, Neluțu Măciucă mergea pe m,arginea drumului, trăgând după el scuterul și fredonând o melodie.

O mașină de poliție l-a observat și l-a oprit pentru identificare :

-Prezentați un act de identitate.

-Nu am la mine.

-De unde vii ? l-a întrebat unul dintre polițiști.

-Am fost să caut pe cineva.

-Și la ce-ți trebuie târnăcop și lopată? A intervenit în discuție un al doilea polițist care inspecta scuterul. Ia deschide cutia asta să vedem ce ai înauntru.

Neluțu Măciucă nu s-a împotrivit. Le-a arătat ciocanul, banda adezivă și cuțitul de pe care nici măcar nu se obosise să șteargă urmele de sânge.

-Cum te cheamă?

-Nelu Măciucă, dar nu am făcut nimic rău. Este un abuz ce faceți. O să vă dau în judecată.

-Am primit o reclamație că ai răpit două fete. Unde le-ai dus?

-Îmi cunosc drepturile, trebuie să mă lăsați să plec, le-a răspuns Neluțu.

Polițiștii l-au urcat în mașină, iar în drumul spre secție i-au explicat toate drepturile pe care le avea. Câteva ore mai târziu, Neluțu Măciucă îi conducea pe anchetatori la locul faptei.

Ca o minune, Gina, sora cea mare, trăia, deși trupul îi fusese sfârtecat.

Arsurile minore provocate de incediere aminteau, dureros, de felul în care fusese omorâtă Ionela Haiduc, în urmă cu zece ani.

-Ia spune, și pe fata aia de 11 ani tot tu ai ucis-o? l-a întrebat unul dintre anchetatori.

-Am fost achitat pentru acea crimă, se apăra Neluțu Măciucă. Imi cunosc drepturile. Vreau un avocat.

A fost nevoie de moartea a două suflete nevinovate pentru ca un criminal să fie condamnat.

Pentru prima crimă, Neluțu Măciucă nu mai poate plăti.

Detențiunea pe viață primită în cele din urmă, poate va aduce liniște.

Căci de dreptate nu mai putem vorbi.