Ca să întri în casa Mirunei trebuia să fii un privilegiat al sorții, un soi de ființă superioară care împarte nectarul cu zeii atotputernici. Miruna, asemeni fecioarelor mitologice, își păzea sanctuarul cu acea sfințenie amestecată cu barbarism despre care ați citit prin basme și, la cea mai mică pângărire, chipul ei diafan se metamorfoza într-un monstru cu șapte capete.

Aceste ultime cuvinte au sunat ca o amenințare, iar femeia și-a pierdut cunoștința. Pângărirea casei de către străini i se părea mai grea decât moartea. Ar fi vrut să se poată împotrivi, ar fi avut nevoie, mai mult ca nicioadată, de o persoană care să îi îngrijească căsuța ei dragă.

Când au ajuns salvatorii, Miruna începea să își revină. O armată de vecini curioși încercau să pătrundă dincolo de ușa unde niciunul dintre ei nu călcase până atunci.

-A crăpat baba!

-Mor să arunc o privire înăuntru.

-Afară din casa mea, s-a auzit vocea Mirunei. Aveți grijă cu targa aia, îmi stricați mocheta.

Echipajul ambulanței era dezorientat de indicațiile pe care Miruna le tot dădea – nu atingeți, nu împingeți, nu vă așezați. Până la urmă au plecat, lăsând pacienta în casa ei de care nu voia să se despartă.

-A fost doar o cădere de calciu, se scuza Miruna.

Chestiunea cu durerea în piept o afectase, totuși, dar mai mult la nivel mental. Avea nevoie de un om lângă ea, chiar dacă îi era greu să accepte. Un anunț la ziar va rezolva chestiunea selecției.

-Va trebui să fiu strictă și precisă - ,, doamnă serioasă, proprietară, fără obligații, caut bărbat educat, manierat, nonalcoolic, pentru a face menajul împreună. Sentimentele nu sunt necesare, dar țin mult la igienă, curățenie și ordine. Ofer canapea extensibilă, exclus dormitorul.

Preselecția urma să se facă în afara casei din motive lesne de înțeles. Primul care a sunat-o a fost Ionică, un inginer pensionar care locuia cu chirie în Militari. Bărbat prezentabil, ascunzându-și binișor vârsta, avea, în schimb, un defect major pe care Miruna l-a remarcat numaidecât – unghiile lui, roase până la carne, păstrau urme de vaselină și miroseau a șurubelnițe, șuruburi, scule, șaibe și alte cuvinte ce sugerau mizeria.

-Recunosc că îmi place să meșteresc toată ziua ca să îmi fac de lucru, mărturisise bărbatul cu sinceră mândrie. Îți întorc toată mobila cu susul în jos și o fac ca nouă.

-Vai de mine! Exclamase Miruna, realizând proporțiile dezastrului.

Următorul a fost Codrin, un fost tehnician dentar care mirosea a cuișoare și arsenic. Au urmat apoi Costel, profesorul de sport care voia să-i transforme sufrageria în cameră de sport și Mitică, fost securist fără nicio altă meserie.

-Bună ziua, mă numesc Vasile și v-am citit anunțul din ziar. Când am putea să ne cunoaștem?

Vasile, doamne cât iubea numele ăsta! Atât de bărbătesc și de românesc, amintindu-i de prima și unica ei iubire. Vasile a fost alesul – s-au plăcut de la primele cuvinte. Era medic militar și trăise toată viața într-o disciplină exemplară.

Aici era mâna destinului – Vasile apreciase munca ei de a ține casa mereu curată, era chiar impresionat și nu mai înceta cu laudele.

-Remarcabil că mai există femei ca tine! Revoluția și democrația au distrus ce era mai bun în mamele și soțiile noastre.

În sinea ei Miruna se bucura de două ori – Vasile, fiind medic, nu mai avea nevoie de spital. Când o să-i vină ceasul, el se va îngriji să nu o lase să plece.

Un singur amănunt am uitat să vă relatez. Poate părea neimportant, dar îmi fac datoria de povestitor – Vasile era cu 20 de ani mai tânăr decât Miruna, iar vecinii au crezut că e vreun fiu lepădat prin tinerețe, cu care s-a regăsit acum, la sfârșitul vieții. Dar lumea e rea și mereu găsește ceva de clevetit, cât să ațâțe și să provoace.

Miruna era mulțumită de întovărășirea cu un bărbat în putere care mai era și doctor. Iar pentru un bătrân prietenia unui doctor este neprețuită.

Vasile îi prescria medicamente pentru inimă, tensiune, reumatism, prevenirea diabetului, scăderea colesterolului și o obliga să le înghită sub atenta lui supraveghere.

-Poate că ar trebui să mă sfătuiesc și cu medicul de familie, se speriase Miruna, văzând găleata de pilule pe care trebuia să le ia la ore fixe.

-Nu ai încredere în mine ? se îmbufnase Vasile. Credeam că suntem o familie. Dacă nu mă lași să te îngrijesc, nu are sens să mai stăm sub același acoperiș.

Realizând bunele lui intenții, Miruna s-a oferit să fie cobaiul experimentelor medicale la care o supunea Vasile.

-Ce-ar fi dacă ne-am face unul altuia testament ? a întrebat-o bărbatul într-o zi.

-Ce te-a apucat să mă întrebi așa ceva? Sunt pe moarte ?

-Nicidecum, draga mea, dar nu aș vrea să mor eu și să ajungă averea mea pe mâna statului. Aș prefera să-ți rămână totul ție.

Impresionată de gestul lui Vasile, Miruna a acceptat propunerea, fără să-și pună fireasca întrebare – ce avea Vasile de lăsat moștenire?

Felul delicat în care el se îngrijea de toate o făcea să accepte o eventuală moarte după vârsta de 100 de ani. Numai că știți și voi vorba cu socotelile pe care ți le faci acasă.

La nici un an de când făceau menajul împreună, Miruna a decis să pună ordine sus în cer, printre bibelourile sculptate în spumă de nori.

Moartea ei nu a mișcat pe nimeni, poate doar câteva mobile prin casă, mutate pentru a-i posta cosciugul pe masa din sufragerie. Vasile se ocupase de toate rânduieile, așteptând să-i așeze crucea mai repede pentru a-și intra în drepturi.

În calitate de soț, refuzase efectuarea unei autopsii – cum s-o desfigureze pe biata Miruna și pentru ce să facă asta ? la urma urmei, la vârsta ei nu putea muri decât de bătrânețe.

Când credea că toate s-au aranjat, veghind personal la închiderea coșciugului ce ascundea secrete nedescoperite, o voce fermă i-a năruit așteptările :

-Fiul victimei cere autopsierea cadavrului. Susține că mama lui a fost omorâtă.

-Poftim ? care fiu ? Miruna nu avea pe nimeni.

Tudor Manea era băiatul pe care Miruna nu și-l dorise niciodată. Născut din iubirea ei cu primul Vasile, mort la revoluție, Tudor fusese dat în grija unei verișoare din Satul Mare care îl crescuse ca pe copilul ei.

De ce nu vorbise Miruna niciodată despre acest băiat n-aș putea să vă răspund. Nici măcar Tudor nu știuse că avea o mamă la București care nu dorise niciodată să-l cunoască.

În urmă cu câteva săptămâni Miruna simțise o chemare maternă și îi telefonase băiatului. I-a spus scurt - ,,eu sunt mama ta adevărată și dacă nu vrei să mă cunoști n-am să te condamn!,,.

Nici nu apucase Tudor Manea să se dezmeticească după primirea acestei vești, când l-au anunțat că Miruna murise.

În sufletul lui simțea că această moarte ascundea ceva, Dumnezeu nu putea să-l pedepsească a doua oară, răpindu-i mama când tocmai o regăsise.

Medicii legiști au constatat că organismul Mirunei arăta ca un adevărat laborator de substanțe chimice. Combinația de medicamente pe care Vasile o convinsese să le înghită îi provocaseră moartea, punându-i trupul la grele încercări.

Cercetările ulterioare au scos la iveală că Vasile nici măcar nu era medic. Fusese asistent medical toată viața lui, iar în urmă cu doi ani îl concediaseră pentru furt din gestiune.