Protestele zilnice ale sârbilor din Kosovo îi au ca motor pe studenţi, pregătiţi să lupte chiar şi cu arma în mână pentru provincie.
Zeljko Milanovici este, de o săptămână, în fiecare zi la ora 12.44 în acelaşi loc: în primul rând al demonstraţ iilor anti-independenţa Kosovo din oraşul Mitroviţa.
Are 26 de ani, tocmai a absolvit Facultatea de Stomatologie şi de trei ani este vicepreşedintele Alianţei Studenţilor, organizaţie cu 11.000 de membri, care a dat startul protestelor din oraşul în care sârbii şi albanezii sunt despărţiţi de râul Ibar, iar Podul Albastru nu mai este de mult o punte, ci o cale pe care toată lumea se fereşte să o folosească.
Zeljko, sârb venit în Mitroviţa din Muntenegru în urmă cu şase ani, explică pentru EVZ care este mesajul studenţilor ce scandează în fiecare zi „Kosovo e Serbia“ şi în ce fel de ţară şi-ar dori ei să trăiască. Nu suntem terorişti, suntem doctori.
EVZ: Care este mesajul pe care vreţi să-l transmiteţi, de aici, în fiecare zi? Zeljko Milanovici: Aici sunt rădăcinile noastre. Aceştia suntem noi. Kosovo este ADN-ul Serbiei, iar istoria noastră începe aici. Nu suntem agresivi, vrem doar să rămânem în casa noastră. De când s-a auzit de independenţă, nu am mai fost acasă: în curând se fac şase luni de când nu mi-am mai văzut mama.
Aţi ales ca oră zilnică de întâlnire una simbolică: 12:44, care face trimitere la rezoluţia ONU prin care se garantează integritatea teritorială a Serbiei. Crezi în puterea simbolurilor? Da, credem în orice ne poate ajuta. Noi nu suntem terorişti, suntem doctori. Ora de întâlnire e felul nostru de a transmite lumii mesajul că suntem aici, vom rămâne aici şi nimeni nu o să ne ia Kosovo. Speranţe în modelul Tito: echilibru între est şi vest.
Cum e să trăieşti într-un oraş care e împărţit în două nu doar de un râu, ci în primul rând de ură? E foarte greu. Universitatea noastră are cea mai veche bibliotecă din fosta Iugoslavie. Toate cărţile sunt în sârbă, iar albanezii nu au nevoie de ele. Totuşi, vin, le împrumută şi nu le mai aduc niciodată. În fiecare seară, după ora şapte, nu mai avem apă: o întrerup albanezii.
Ce crezi că ar trebui să facă Belgradul? Ar trebui să facă ceea ce a făcut Tito, să găsească un echilibru între Vest şi Est. În urmă cu o săptămână, în Mitroviţa, au sărit în aer maşini, iar la instituţiile ONU au fost puse bombe, dar spui că voi nu sunteţi terorişti şi nici nu susţineţi terorismul. Acele explozii au fost făcute pentru a transmite mesajul că nu o să ne luăm lucrurile şi o să plecăm. Dacă e nevoie, o să luptam. Chiar şi cu mâinile goale o să luptăm.
Eşti dispus să lupţi ca militar pentru Kosovo? Da, sigur că da. Bunicul meu a luptat pentru Kosovo, tatăl meu a luptat pentru Kosovo în războiul din 1999.
De ce crezi că şi-a obţinut Kosovo independenţa? Au făcut cel mai puternic lobby din Europa şi şi-au plătit independenţ a cu bani. Nu ştiu de unde au avut bani, dar Kosovo e de câţiva ani un paradis al criminalităţii şi traficului de droguri.
Ai vreun prieten albanez? Nu, nici unul.
Ai putea să ai un prieten albanez? Da, cu condiţia să fie creştin. Creştinii nu ucid oameni din motive religioase. Musulmanii îşi învaţă copiii să-i urască pe creştini.
Ce se va întâmpla dacă România îşi schimbă poziţia faţă de Kosovo? Atunci o să facem un cu totul altfel de interviu.
UMBRA LUI PUTIN LA BELGRAD
Rusia promite să rezolve problema Kosovo
Prim-vicepremierul rus, Dmitri Medvedev, i-a asigurat ieri pe oficialii sârbi, la Belgrad, de susţinerea Moscovei în problema proclamării unilaterale a independenţei Kosovo, relatează AFP. Preferatul preşedintelui Vladimir Putin şi al electoratului rus la alegerile pentru funcţia de şef al statului a făcut această declaraţie după întrevederea avută cu premierul sârb, Vojislav Koştuniţa. „Am căzut de acord să ne coordonăm eforturile pentru a ieşi din această situaţie complicată şi a rezolva problema Kosovo“, a precizat Dmitri Medvedev. „Demersurile întreprinse pentru recunoaşterea Kosovo distrug atât sistemul juridic internaţional, cât şi pe cel de securitate, pe care umanitatea le-a pus la punct acum peste 100 de ani“, a adăugat Medvedev. El a condamnat „violarea“ rezoluţiei ONU 1244, care prevede ca fosta provincie să fie administrată de Naţiunile Unite, dar să rămână sub suveranitatea Serbiei. Vojislav Koştuniţa a avertizat, la rândul său, că nu va exista stabilitate în Balcani şi în lume dacă decizia privind independenţa Kosovo este menţinută. Nici relaţiile cu statele care au recunoscut Kosovo nu se vor normaliza dacă acestea nu vor reveni asupra deciziei iniţiale, a completat premierul sârb. El a mai spus că Belgradul „va face tot posibilul pentru a-şi implementa jurisdicţia şi prerogativele statale pentru toţi cetăţenii săi loiali din Kosovo - sârbi şi non-albanezi“.
Vizită la rafinărie
Medvedev şi Lavrov urmau să se deplaseze ieri la Pancevo, localitate situată la 15 kilometri nord-est de Belgrad, pentru a vizita o rafinărie a celui mai mare grup petrolier din Serbia, NIS, la care gigantul energetic Gazprom deţine un pachet de acţiuni de 51%. Rafinăria a fost bombardată de către avioanele NATO în 1999. Pe de altă parte, oficialii de la Belgrad şi cei de la Moscova au semnat, tot ieri, un memorandum în vederea înfiinţării unei societăţi mixte, care va avea grijă ca gazoductul Southstream să treacă prin Serbia, aşa cum prevede acordul de cooperare semnat luna trecută. (Dan Stancu)
POZIŢIA SPANIEI FAŢĂ DE SITUAŢIA DIN KOSOVO
Madridul nu poate recunoaşte un stat înfiinţat pe criterii etnice
BERNARDINO LEÓN GROSS, secretar de stat spaniol pentru afaceri externe.
Am asistat astfel la dezintegrarea completă a fostei Republici Federale Iugoslavia, survenită ca urmare a conflictelor armate naţionaliste declanşate în ultima decadă a anilor ’90. În urma intervenţiei NATO pentru evitarea conflictului umanitar, care se contura la orizont în anul 1999, şi în baza Rezoluţiei 1244 a Consiliului de Securitate a Naţiunilor Unite din 10 iunie acelaşi an, armata federală iugoslavă a fost obligată să-şi retragă trupele din respectivul teritoriu trecut sub administrarea unei misiuni civile a Naţiunilor Unite, UNMIK. Securitatea Kosovo a rămas în sarcina unei misiuni militare a NATO, KFOR, importantă forţă militară cu un efectiv de 15.000 de oameni, la care Spania participă cu 650 de militari.
Rezoluţia Consiliului de Securitate a Naţiunilor Unite reafirmă principiul suveranităţii şi integrităţ ii teritoriale a Republicii Federale Iugoslavia, consacrat prin Actul Final de la Helsinki. Pe lângă acest principiu general şi spre deosebire de noile republici apărute în urma dezintegrării Iugoslaviei, al căror drept la autodeterminare era recunoscut prin Constituţia federală din 1974, Kosovo nu era o republică federală ci o provincie a Serbiei. Din acest considerent, hotărârea Parlamentului de la Kosovo prin care s-a proclamat în mod unilateral independenţ a acestei provincii contravine rezoluţiei Consiliului de Securitate, încă în vigoare, Cartei Naţiunilor Unite şi Actului Final al Conferinţei de la Helsinki. Spre deosebire de alte diviziuni statale (cazul Cehoslovaciei) sau apariţii de noi state, în acest caz nu există niciun acord între părţi şi nicio hotărâre a Naţiunilor Unite, care să sprijine decizia.
Pe lângă motivele juridice men- ţionate, această declaraţie de independenţă este contrară tuturor principiilor susţinute de comunitatea internaţională în zona Balcanilor ca urmare a tristelor evenimente ce au avut loc în anii ’90. Comunitatea internaţională şi Uniunea Europeană, în mod special, au creat un mediu propice viabilităţii statelor multietnice şi plurireligioase, cum ar fi Bosnia-Herţegovina. Tratatul de pace de la Dayton, ce a pus capăt conflictului interetnic desfăşurat între anii 1992-1995, garanta existenţ a acestei republici în cadrul căreia trebuiau să convieţuiască şi convieţuiesc sârbii din Republica Srpska, de religie ortodoxă, cu croaţ ii catolici şi bosniacii musulmani care trăiesc în Federaţia Bosnia- Herţegovina.
Această convieţuire se fundamentează pe valorile susţinute de Europa de convivenţă şi respect reciproc bazate pe principiile democratice. Uniunea Europeană şi Spania au fost întotdeauna împotriva creării de noi state pe considerente de natură pur etnică, tocmai pentru că acestea contravin esenţei valorilor pe care se bazează societăţile noastre.
Spania nu poate recunoaşte Kosovo, nu doar din motive juridice, ci şi pentru că înfiinţarea unui stat pe criterii exclusiv etnice este contrară principiilor noastre. Pe baza acestor argumente, Spania a prezentat, a negociat şi a înaintat, pe 11 februarie, o serie de concluzii ale Consiliului pentru Afaceri Generale şi Relaţii Externe al UE, prin care decizia de a recunoaşte noul stat este o prerogativă suverană a fiecă rui stat membru, consacrându-se astfel principiului prin care UE nu are competenţa necesară pentru a recunoaşte state. O altă idee subliniată în documentul aprobat de UE este aceea prin care se reaminteşte faptul că Kosovo constituie un caz sui generis ce nu poate fi extrapolat altor situaţii, dată fiind gravitatea evenimentelor care au avut loc în regiune.
Uniunea Europeană a reuşit să-şi păstreze unitatea de acţiune în ceea ce priveşte aspectele esenţiale ale politicii sale faţă de Balcanii Occidentali, politică ce se bazează pe recunoaşterea stabilităţii în regiune şi pe perspectiva europeană a acesteia, consfinţită de aşa-numita „Agendă de la Salonic“. Ambele aspecte se regăsesc în concluziile Consiliului de Miniştri ai Afacerilor Externe de săptămâna trecută.
În concluzie, Spania şi-a exprimat angajamentul ferm faţă de regiune şi locuitorii ei, confirmând participarea sa la misiunea NATO, care are o bază juridică clară în Rezoluţia 1244 a Naţiunilor Unite, în vigoare din anul 1999. Această misiune NATO, care se bazează şi pe cererea formală pe care guvernul din Serbia a reînnoit-o în luna decembrie, are ca obiectiv principal garantarea securităţii acelor teritorii şi a locuitorilor săi, indiferent de forma pe care o capătă statutul final al Kosovo.
De asemenea, şi pe aceeaşi bază, s-a hotărât participarea noastră la Misiunea Civilă a UE, aprobată anterior actului unilateral al Adunării din Kosovo, Misiune care, să nu uităm, fusese deja prevăzută ca asumare definitivă a angajamentului european faţă de regiune.
Toate acestea demonstrează faptul că poziţia Spaniei a ştiut să îmbine în mod adecvat principiile fundamentale ale angajamentului nostru faţă de această chestiune: respectul faţă de legalitatea internaţ ională, inclusiv respectarea integrităţ ii teritoriale a statelor, a stabilităţ ii în regiune şi a unei linii de acţiune unitare a Uniunii Europene.