Viaţa nocturnă a fost uitată dar acum, se pare, că se pregătesc pentru a redeschide cluburile de noapte din 10 iulie.
Nebăgaţi în seamă după mai mult de 3 luni de inactivitate din pricina coronavirusului şi nici măcar cu o perspectivă de redeschidere, cei care administrează cluburile nocturne speră să-şi regăsească sensul propriei existenţe pe 10 iulie, cu deschiderea discotecilor dar fără vânzoleală şi aglomeraţie, fără ring de dans.
„Astăzi am fost primiţi şi ascultaţi”, a declarat uşurat Thierry Fontaine, preşedintele pe ramura nocturnă al UMIH, principalul sindicat al hotelurilor şi restaurantelor din Franţa, la sfârşitul unei întâlniri interministeriale dedicată localurilor de noapte.
Dar Uniunea Naţională a Discotecilor şi Localurilor de Plăceri (SNDLL) s-a plâns într-o declaraţie că „nici reprezentantul mininisterului Sănătăţii, nici cel al ministerului de Interne, aşa cum era prevăzut, n-au venit la întâlnire”, demonstrând slaba preocupare pentru sectorul respectiv.
Viaţa de noapte îşi cere drepturile
Sectorul care are 1.600 de localuri cu o cifră de afaceri de 1 miliard de euro anual şi care reprezintă 25.000 de locuri de muncă, s-a simţit abandonat de către Stat, doar cu perspectiva unei posibile redeschideri în septembrie, ameninţând întreaga profesiune.
„Noaptea îşi cere drepturile, are nevoie de un plan de relansare, viaţa de noapte trebuie să reînceapă cel mai târziu pe 10 iulie”, au proclamat artişti independenţi ai scenei muzicale şi a spectacoleleor într-un forum şi o petiţie online încă de joia trecută. Sălile de concerte şi spectacole se confruntă cu nişte bariere greu compatibile cu modelul lor economic.
La Paris, mai mulţi disc-jokey (DJ), „au mixat în semn de protest”
„Nu pot face nimic. Totul este anulat, blocat. Şi nu ştim când vom redeschide. Suntem cei uitaţi, ultimii de pe listă”, se plânge DJ-ul Toni Vegas. Cu toţii s-au mobilizat într-o sală de spectacole în cartierul Grands Boulevards, în centrul capitalei franceze miercuri seara unde au protestat, echipaţi cu măşti negre pe care era scris „I am a DJ”. „Această profesie este clar într-un pericol mortal”, a declarat Michael Fox, CEO al grupului Places of Emotion, organizator de evenimente.
În acelaşi timp, petreceri clandestine sunt organizate în Franţa fără precauţiile sanitare, susţin profesioniştii, fără nicio reţinere, fără teama de contaminare şi de răspândire a coronavirusului, în timp ce discotecile care sunt dotate cu sisteme de aspiraţie completă a fumului şi primenirea la fiecare 8-10 minute a aerului, stau închise.
Pe ringul de dans, vor fi mese
Operatorii discotecilor lucrează cu minsterul Sănătăţii la un protocol sanitar care „să garanteze securitatea personalului şi a clienţilor”, a spus Patrick Malvaes, preşedintele SNDLL.
„Am propus să aşezăm mesele pe ringul de dans: grupurile vor sta împreună şi vor dansa alături de propriile mese”, explică Thierry Fontaine. „Dorim să împiedicăm oamenii din toată Franţa să se întâlnească câte 3-400 pentru a dansa şi apoi să meargă acasă răspândind virusul”.
Între timp, profesioniştii branşei vor încuraja clienţii lor să descarce aplicaţia StopCovid şi să se spele frecvent pe mâini cu gel hidroalcoolic, să respecte distanţa fizică, mai ales în sălile unde se fumează. S-a mai avansat ideea unor ringuri de dans în aer liber cu respectarea aceloraşi reguli sanitare, notează 20 Minutes.