Celebra „pastilă albastră” luată de milioane de bărbați din întreaga lume poate duce la pierderea auzului, arată un nou studiu american.
Până acum, a fost asociată cu 47 de cazuri de surzire subită în rândul bărbaților din mai multe țări ale lumii. Bărbații au în jur de 57 de ani, iar doi dintre ei au 37 de ani. Nu se știe dacă problemele au fost de lungă durată, dar, o treime din aceste afecțiuni, majoritatea provocate de infecții sau zgomote prea puternice, compromit auzul permanent. Agenția Americană a Medicamentulor și Alimentelor a emis rapid o atenționare. Toți bărbații care acuză probleme cu auzul în urma administrării de Viagra sunt sfătuiți să meargă rapid la medic. Și în Marea Britanie, urmează să fie emisă o atenționare în acest sens. Oamenii de știință nu cunosc modul în care Viagra ajunge să compromită auzul, deși pun acest fenomen pe seama reacțiilor chimice produse în lanț de pastilă.