VEZI cu ce au ajuns traficanţii din Columbia să transporte drogurile | VIDEO
- Luciana Pop
- 25 septembrie 2011, 14:33
Poliţia din Columbia a capturat un submarin aparţinând rebelilor FARC şi care avea o capacitate de a transporta cel puţin şapte tone de droguri. Responsabilii columbieni spun că submersibilul urma să fie folosit pentru prima dată pentru trsnsportul drogurilor.
Lung de 16 metri şi echipat cu un sistem sofisticat de navigaţie, submarinul a fost capturat de poliţie lângă portul Buenaventura din Pacific, relatează BBC. Submersibilul putea ajunge până în America centrală şi, spun oficialii de la Bogota, "acesta este cel mai mare vas prins în Columbia în ultimii ani"
"Urma să fie folosit de narco-teroriştii din FARC (Forţele Armate Revoluţionaâre din Columbia) în colaborare cu oragnizaţiile de trafic de dorguri care operează în zona de sud a ţării", a declarat şeful comandamentului de combatere a drogurilor din poliţia columbiană, Luis Alberto Perez. Costul unui astfel de submarin, al cărui echipaj era format din cinci oameni, ar fi de 2 milioane de dolari.
BBC aminteşte că o bună parte a traficanţilor de droguri au baza în Buenaventura, unde rata sărăciei şi a şomajului sunt extrem de ridicate.
Columbia este centrul mondial al traficului de cocaină, iar traficanţii au început să îşi diversifice modul de acţiune, pentru a nu fi depistaţi, ideea folosirii unui submersibil pentru transportul drogurilor fiind cea mai nouă. Tot această ţară din America Latină este sursa celei mai mari cantităţi de cocaină care ajunge în Europa.