În urma sancțiunilor anunțate astăzi de miniștrii de externe din UE, comerţul cu aur, alte metale preţioase şi diamante cu diferite entități publice siriene şi cu Banca Centrală a Siriei nu vor mai fi autorizate. De asemenea, zborurile cargo ale companiilor siriene nu vor avea acces la aeroporturile din Uniunea Europeană, cu excepţia zborurilor mixte de pasageri şi cargo.

În același timp, activele din Uniunea Europeană ale Băncii Centrale a Siriei vor fi înghețate.

Consiliul UE a mai decis să îngheţe activele bancare şi să interzică acordarea vizelor de intrare în UE pentru şapte miniştri sirieni, implicaţi în cazuri de încălcare a drepturilor omului.

UE a decis anterior sancţiuni împotriva regimului condus de Bashar al-Assad, îngheţând activele unui număr de 100 de persoane şi 38 de organizaţii şi încercând să taie furnizarea de echipamente pentru sectorul petrolier sirian.
Măsurile adoptate de Bruxelles s-au dovedit până acum insuficiente. Potrivit organizaţiilor internaţionale pentru apărarea drepturilor omului, până în prezent 7.500 de oameni şi-ar fi pierdut viaţa în ultimele 11 luni în violenţele din Siria.