VEZI CE mega-companie vrea să construiască parcuri solare în România

Compania sud-coreeană Samsung şi-a propus să producă energie electrică în România, prin construirea mai multor parcuri solare în judeţul Giurgiu.

Potrivit declaraţiilor făcute de Park Robyug, ambasador pentru energie şi resurse în Ministerul coreean pentru Afaceri Externe şi Comerţ, Samsung analizează două locaţii pentru construcţia a două parcuri solare în judeţul Giurgiu. Cele două proiecte ar însuma o capacitate instalată de 45 MW.

Samsung a mai investit în acest sector şi în Bulgaria, fiind specializat şi pe operaţiuni de producţie de echipamente pentru sectorul energiei regenerabile, precum panouri solare.