VEZI cât de SCUMPĂ este aplicarea Strategiei Naţionale Anticorupţie
- Roland Căt ălin Pena
- 12 august 2016, 12:48
Suma care va fi cheltuită pentru implementarea Strategiei Naţionale Anticorupţie în perioada 2016-2020 se ridică la 100 de milioane de euro, a precizat astăzi ministrul Justiţiei, Raluca Prună.
Banii vor fi alocaţi din bugetul de stat, dar şi din programe europene sau fonduri nerambursabile de la alţi parteneri.
"Aplicarea Strategiei pe următorii patru ani înseamnă 100 de milioane de euro. Aceştia sunt bani care trebuie alocaţi de la bugetul de stat, dar şi din programe din fonduri europene sau din fonduri nerambursabile de la alţi parteneri", a declarat Raluca Prună într-o conferinţă de presă organizată la Palatul Victoria, în cadrul căreia a prezentat Strategia Naţională Anticorupţie.
Ministrul a adăugat că această sumă reprezintă "foarte puţin", dacă se face o comparaţie cu valoarea bunurilor sechestrate anul trecut, respectiv "o jumătate de miliard (de euro - n.r.)".
"Şi e numai vârful aisbergului. E un preţ mic pentru ceva foarte mare", a arătat Raluca Prună.