Uniunea Europeană nu a putut să îndeplinească angajamentele sale în raport cu Georgia şi Ucraina care şi-au îndeplinit, ele, criteriile pentru ridicarea vizelor şi lansarea liberei circulaţii în Europa.
Cu ocazia ultimelor dezbateri la nivelul Consiliului Justiţie şi Afaceri Interne, Germania a introdus veto şi a amânat decizia până în toamnă măcar, ridicând semne majore de preocupare la Tbilisi şi Kiev şi creând o dezamăgire de nedescris. Deja ambele state, Ucraina şi Georgia, au probleme în a explica costurile reformelor către propria populaţie, odată ce Acordul de Asociere nu a intrat în funcţiune, din cauza referendumului olandez pentru Ucraina şi libera circulaţie s-a amânat.
Dezamăgirea e cu atât mai mare la Kiev cu cât Ucraina a acceptat să îşi asume responsabilitatea opţiunii sale strategice care a costat-o războiul cu Rusia în Estul său, ba chiar a trebuit să-şi vadă teritoriul amputat, totul pentru a putea să intre în spaţiul de liber schimb european şi să aibă Acordul de Asociere cu UE. În ciuda acestor costuri enorme asumate, Germania a spus „nu” de această dată.
Motivaţia fundamentală nu ţine neaparat de cele două ţări din spaţiul post-sovietic. Pe aceeaşi listă se aflau Kosovo şi Turcia. Iar în perspectiva liberalizării vizelor pentru cele 4 state, Germania a cerut ca, anterior, să fie adoptată schimbarea de legislaţie care să-i permită revenirea la introducerea vizelor, imediat ce unul dintre statele în cauză are un exod inexplicabil de cetăţeni care nu respectă regulile şederii timp de cel mult 90 de zile în UE şi dacă încearcă să muncească sau să producă probleme de altă natură.
O asemenea garanţie ar urma să fie adoptată cât de curând, însă până atunci a fost blocată ridicarea vizelor pentru toţi cei în cauză, inclusiv Georgia şi Ucraina. Pe de altă parte, ambele state vin cu argumente puternice atât proprii, cât şi cu cele ale unui alt partener, stat asociat, Republica Moldova, care beneficiază de liberalizarea vizelor, iar rezultatele sunt de-a dreptul încurajatoare. Astfel, în primul an de funcţionare a acordului, cazurile de încălcare a regulilor de şedere în UE sunt marginale, la un nivel nerelevant, deci este încurajator pentru celelalte două state, dar reprezintă şi un argument solid în ceea ce priveşte statele europene că asemenea valuri nu vor fi înregistrate.
Nu la fel de bună e percepţia în privinţa celorlalţi doi actori. Kosovo este cunoscut ca sursa unui mare număr de imigranţi ilegali la nivelul UE. Profitând de valurile de imigranţi ilegali veniţi din Orientul Mijlociu şi Africa de Nord cu precădere pe ruta balcanică, kosovarii s-au alipit la aceste valuri şi au invadat deopotrivă statele UE. Pe de altă parte, Turcia este un stat cu un număr mare de locuitori, a căror deplasare spre Europa ar putea să dea frisoane tuturor.
E adevărat că turcii trăiesc de ani buni în UE, în special în Germania, în număr foarte mare. Muncesc acolo şi au devenit sursa cea mai importantă de muncitori după statele fostei Iugoslavii, în anii 80-90. Însă o schimbare importantă precum ridicarea vizelor, parte a acordului privind stoparea migraţiei ilegale de către Turcia, reclamă încă un număr de puncte normative de îndeplinit de către Ankara şi temerea legată de valul de imigranţi care ar urma rămâne importantă pentru statele UE.
Cea mai ciudată temă legată de blocarea ridicării vizelor pentru georgieni şi ucraineni a fost un argument al Germaniei care a vorbit despre structuri de infracţionalitate organizată, alcătuite din cetăţeni georgieni, care ar fi pus presiune pe populaţie, şi acesta fiind un motiv de amânare. Un asemenea argument a fost respins deopotrivă de către georgineni şi de către ucraineni, deoarece cei în cauză nu fac parte din categoria cetăţenilor care circulă liber, ci a celor intraţi cu vize în Germania, de aici şi responsabilitatea Berlinului pentru acceptarea lor, trecerea de furcile caudine ale condiţionalităţilor pentru a ajunge în Germania şi a se implica ulterior în criminalitatea organizată. Deci fără nici o legătură cu blocarea liberalizării vizelor.
Recomandările noastre
