Nu există șanse să vedem ninsori de Crăciun și Revelion. Dacă vor exista precipitații, în unele zone ale țării, ele vor fi sub formă de ploi.
Cel mai probabil, în majoritatea regiunilor țării, de Crăciun temperaturile din termometre vor fi mai ridicate față de cele normale pentru acea perioadă. Așa că sunt șanse nule de-a avea zăpadă cu ocazia acestei sărbători. Anunțul a fost făcut, sâmbătă seara, de Elena Mateescu, directorul Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM).
Un Crăciun cu temperaturi ridicate
„Pentru săptămâna 14-21, deja observăm nuanţele de roşu care indică în toată ţara abateri termice semnificative mari faţă de ceea ce ar fi normal în această perioadă. Vom avea temperaturi mai mari cu 5 grade Celsius. Este destul de mult, mai ales în partea de sud-est a ţării, marcată de valori care vor înregistra chiar 10, posibil 11-12 grade Celsius.
Faptul că e mai cald, poate fi un semnal al unor precipitaţii predominant sub formă de ploaie. La o primă vedere, în ziua de Crăciun, din datele pe care le avem acum, ne-am situa la nivelul maximelor între 4, chiar până la 10 grade Celsius, cu cele mai ridicate valori, în special în partea de sud şi sud-est a ţării”, a afirmat Elena Mateescu la Antena 3.
Nicio șansă de ninsoare de Revelion
Și de Revelion vor lipsi ninsorile, conform datelor înregistrate în acest moment de specialiștii de la ANM. „Abaterile sunt în diminuare -1,5 grade Celsius, dar cu siguranţă vom vedea. De obicei, semnalul pentru ultimele două săptămâni se modifică la următoarea rulare a datelor.
Ceea ce este important, că trei săptămâni la rând, din intervalul de analiză, dacă se păstrează această tendinţă, cu siguranţă contăm pe o probabilitate mai mare de 75% de-a avea valori mai ridicate la trecerea dintre ani. O să vedeţi o tendinţă spre deficit a precipitaţiilor, ceea ce înseamnă o probabilitate redusă să avem precipitaţii cu ocazia Revelionului şi dacă vorbim de temperaturi mai ridicate, cu siguranţă, o probabilitate de a avea totuși, mai degrabă, şanse de ploaie decât ninsori.