Sistemul de pensii din România încă trece printr-o serie de modificări, iar președintele Casei Naționale de Pensii, Daniel Baciu, a oferit recent detalii pentru pensionarii uitați la recalculare, situația dosarelor depuse recent și efectele noilor măsuri legislative asupra pensionarilor.
În cadrul unui interviu, Daniel Baciu a clarificat care sunt termenele pentru recalcularea pensiilor și a explicat modul în care aceste schimbări vor afecta veniturile pensionarilor.
Vești noi pentru pensionarii uitați la recalculare
Una dintre întrebările principale adresate lui Daniel Baciu a vizat întârzierile legate de transmiterea deciziilor de recalculare a pensiilor către pensionari. Președintele Casei Naționale de Pensii a confirmat că procesul este în desfășurare și că există un număr limitat de decizii care mai trebuie emise.
„Da, am numărul pe fiecare județ, avem sub 100 de mii. Le-am transmis ca până la finalul acestei luni toate deciziile să fie transmise. Pensionarii să vadă exact cât au pensia recalculată. Suntem în grafic, trebuie ca până la final de lună toți pensionarii să primească aceste decizii cu drepturile aferente lunii septembrie. E vorba de acele decizii mai grele care necesită atenție, dosare complexe, cu mai multe recalculări, dosare cu grupe.”
Baciu a precizat că restanțele vor fi plătite retroactiv, cu data de 1 septembrie, pentru toți pensionarii afectați de întârzieri, inclusiv pentru cei care au dosare mai complexe.
Ce se întâmplă cu dosarele de pensionare depuse recent
În ceea ce privește noile dosare de pensionare depuse la finalul verii și începutul toamnei, Daniel Baciu a explicat că se lucrează la implementarea unei noi aplicații informatice, care va ajuta la gestionarea acestor dosare.
„În paralel avem o formă a aplicației informatice, pentru pensionarii care au optat pentru pensie de la 1 septembrie. Intrările noi, avem o formă, este în testare, testăm cazurile cele mai grele. La final de lună să finalizăm absolut toate testările. Ulterior să emitem deciziile pentru pensionarii noi.”
Creșterea pragului de impozitare aduce beneficii pentru pensionari
O altă schimbare importantă despre care a vorbit președintele Casei Naționale de Pensii este creșterea pragului de impozitare a pensiilor, care a intrat în vigoare în luna octombrie. Această modificare a adus o creștere de 100 de lei pentru peste 2 milioane de pensionari.
„Da, de la 2000 la 3000 de lei. Peste 2 milioane de pensionari și creșterea este de 100 de lei. Aceste drepturi au fost achitate. Este o veste bună, cei care sunt în această categorie, vor primi niște bani suplimentari. Am făcut toate operațiunile necesare. În momentul de față suntem în plin proces achitare pensii octombrie. Pe 15 finalizăm.”
Astfel, pensionarii cu venituri între 2.000 și 3.000 de lei vor beneficia de o ușurare fiscală prin eliminarea impozitului pe această sumă.
Un alt subiect discutat a fost un proiect legislativ aflat în dezbatere, care prevede scutirea pensionarilor de la plata unor sume încasate eronat din cauze obiective. Baciu a salutat această măsură, considerând-o una necesară și binevenită.
„Da, e vorba de acea scutire la plata a acelor sume care provin din cauze obiective. Decizii de pensionare greșite din erori, este o măsură binevenită pentru că pensionarul nu are vina. Să fie scutim, sumele să nu se recupereze. E o lege binevenită. Am înțeles că a trecut de senat. Camera Deputaților e decizional și o așteptăm cu nerăbdare să o operaționalizăm.”
Mica recalculare: în plin proces
În ceea ce privește mica recalculare a pensiilor, Daniel Baciu a explicat că procesul este în desfășurare și că mulți pensionari au deja adeverințele necesare pentru recalculare.
„Și aici suntem în procesul de primire a adeverințelor. O mare parte din pensionari au deja aceste adeverințe. Aceste adeverințe cu caracter nepermanent, atunci nu le-am luat în calcul acum da. Noi am creat acest drept. Daca s-a contribuit la buget trebuie luate în calcul. Vom avea încă o recalculare, cea mică, sub 1 milion. Avem termen 6 luni de zile să facem această recalculare cu aceste adeverințe”, a mai declarat Daniel Baciu pentru România Tv.
Acest proces va continua pe parcursul următoarelor luni, cu un termen limită de șase luni pentru finalizarea recalculării.