Abonații unor importanți furnizori de energie vor primi facturi recalculate, în baza schemei de compensare stabilită de guvern. Noile facturi vor conține și schema de compensare pentru consumurile de electricitate și gaze naturale.
Clienții companiilor Enel Energie și Enel Energie Muntenia beneficiază de prevederile schemei de compensare aprobată de guvern, pentru consumul de energie electrică și gaze naturale în sezonul rece 2021-2022. Furnizorul a anunțat că va emite facturi recalculate care vor conține și schema de compensare, pentru a reflecta modificările legislative din ultima peroadă.
„Clienţii Enel Energie şi Enel Energie Muntenia eligibili beneficiază de prevederile schemei de compensare pentru consumul de energie electrică şi gaze naturale în sezonul rece 2021-2022, fapt reflectat şi în facturile emise în lunile decembrie şi ianuarie, aferente perioadei de consum noiembrie, decembrie şi parţial ianuarie”, se arată într-un comunicat de presă transmis de Enel.
Potrivit sursei citate, pentru clienții care s-au încadrat în schema de compensare, facturile emise deja vor fi stornate. Astfel abonații vor primi noi facturi în care vor fi reflectate și calculele prevăzute în schema de compensare.
„Pentru consumurile care s-au încadrat în schema de compensare la energie electrică, cele două companii de furnizare din cadrul Enel vor storna facturile deja emise cu schema de sprijin, pentru a reflecta pe deplin modul de calcul menţionat în actele legislative, în contextul modificării succesive a acestora”, a anunţat Enel, conform sursei citate.
Facturile vor trimise clienților cu noile valori compensate
Facturile emise de cele două companii, Enel Energie şi Enel Energie Muntenia în lunile decembrie şi ianuarie au început să fie stornate încă de săptămâna trecută. Este vorba despre acele facturi ce reflectă consumurile din perioada cuprinsă între lunile noiembrie 2021 și ianuarie 2022. Valoarea acestora este calculată în baza schemei de compensare stabilită de guvern pentru consumul de electricitate,
După finalizarea noilor calcule, cei doi furnizori vor retrimite facturile către abonați.
Pentru acei clienţii Enel, beneficiari ai schemei de compensare la electricitate care au plătit facturile în cauză, furnizorii de energie vor scădea diferențele din valoarea celor emise pe baza metodei de calcul ajustate.
„Furnizorii Enel depun toate eforturile pentru a reflecta în facturi beneficiile acordate prin schema de compensare şi îşi asigură clienţii că vor continua să aplice acest sprijin, în conformitate cu reglementările în vigoare”, se mai arată în comunicatul transmis de companie.