Mașini atractive vor fi scoase la licitație de ANAF, după ce au fost puse sub sechestru din cauza datoriilor.
Veste bună pentru românii care vor să-și achiziționeze o mașină la un preț mai mic decât cel al pieței. Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) va scoate la vânzare mai multe autoturisme prin intermediul serviciilor teritoriale.
Audi A8 de la 2.700 de euro
Serviciul teritorial valorificare bunuri nr.2 din cadrul ANAF, cu sediul în Constanța, va scoate la vânzare în data de 17 noiembrie, la ora 12, următoarele autoturisme:
- Audi Q5 Quattro, an de fabricație 2010, culoare albă, transmisie automată. SUV-ul Audi are un motor pe benzină, de 211 cai-putere. Kilometrajul nu este specificat, iar autovehiculul are certificat de înmatriculare. Prețul de pornire al licitației este de 41.076 lei.
- Audi A8, an fabricație 2003, culoare neagră, transmisie automată. Autoturismul este într-o stare tehnică satisfăcătoare, are un motor de 3,7 litri, care dezvoltă 206 cai-putere. Prețul de pornire al licitației este de 13.182 de lei.
Mercedes din 2000 la prețul de 1.400 de euro
Serviciul teritorial valorificare bunuri nr.3 din cadrul ANAF, Compartimentul județean de valorificare bunuri Argeș, cu sediul în Pitești, a scos la licitație, începând cu data de 6 noiembrie, următorul autovehicul:
- Mercedes-Benz E270 CDI, an fabricație 2000, de culoare albastră. Autoturismul are un motor diesel de 2,7 litri, prezintă uzură fizică mare, nu este în stare de funcționare și nu are certificat de înmatriculare. Prețul de pornire al licitației, TVA inclus, este de 6.675 de lei.
Autoutilitare de la 3.5o0 de euro
Compartimentul județean de valorificare bunuri Argeș, cu sediul în Pitești, va mai scoate la licitație, începând cu data de 16 noiembrie, următoarele autovehicule:
- Autoutilitară Mercedes-Benz Sprinter 416 CDI, fabricată în 2003, cu 310.000 de kilometri la bord. Autovehiculul are motor 3 litri diesel, o copie a certificatului de înmatriculare, nu are carte de identitate și necesită revizie. Prețul de pornire este de 25.500 de lei.
- Autoutilitară Volkswagen Crafter, motor de 2,5 litri diesel, fabricată în 2007. Autovehiculul are 240.000 de kilometri la bord, necesită revizie, are certificat de înmatriculare, dar nu are carte de identitate. Prețul de pornire este de 21.150 de lei.
- Autoutilitară Ford Transit, motor diesel de 2,4 litri, an de fabricație 2005, cu 255.000 km la bord. Autovehiculul este uzat, necesită revizie, are certificat de înmatriculare, dar nu și carte de identitate. Prețul de pornire este de 17.475 de lei.
Citroen C5 la 900 de euro
Serviciul teritorial de valorificare bunuri nr.2, Compartimentul regional de valorificare bunuri confiscare în materie penală Galați, cu sediul în Galați, scoate la licitație, începând cu 9 noiembrie, următoarele autoturisme:
- Audi A4, an de fabricație 1995, caroserie berlină. Autoturismul are un motor de 1,8 litri pe benzină și transmisie manuală, însă nu a putut fi pornită. Mașina este depozitată în municipiul Constanța, iar prețul de pornire este de 1075 de lei (TVA inclus).
- Citroen C5, an de fabricație 2007, caroserie berlină. Autoturismul are un motor diesel și este de culoare gri. Se află la Poliția de Frontieră Galați. Prețul de pornire este de 4.550 de lei (TVA inclus).
VW Golf la 600 de lei
Serviciul teritorial de valorificare bunuri nr.5, Compartimentul județean de valorificare bunuri Hunedoara, cu sediul în Deva, scoate la vânzare, începând cu 9 noiembrie, următoarele autovehicule:
- Volkswagen Golf, an de fabricație 1994. Mașina are certificat de înmatriculare și carte de identitate, aflându-se la IPJ Hunedoara. Prețul de pornire este de 600 de lei.
- Alfa Romeo 166, an de fabricație 1998, fără certificat de înmatriculare sau carte de identitatea. Mașina se află la sediul IPJ Hunedoara și licitația începe de la 1500 de lei.