Vești bune pentru turiștii care vor merge în Parâng

Sursa foto: muntii-nostri.ro/ Liana Marin

Telescaunul folosit de turişti pentru a urca din municipiul Petroşani în staţiunea Parâng, defect din luna iulie, ar putea fi pus în funcţiune până la 1 decembrie, estimează autorităţile locale, după ce piesa care s-a stricat a fost achiziţionată şi montată pe instalaţia de transport pe cablu.

"Se lucrează la telescaunul vechi, iar moleta a fost montată. Urmează să vină o firmă acreditată de ISCIR pentru a pune cablul sus şi să facă toate testele, astfel încât să putem da drumul la telescaunul vechi până la 1 decembrie", a declarat miercuri primarul municipiului Petroşani, Tiberiu Iacob Ridzi.

Cum se face accesul spre stațiunea Parâng

Instalaţia se află în subordinea Primăriei Petroşani, iar în luna iulie, în timpul unor lucrări de mentenanţă, o piesă s-a defectat, cablul de tractare s-a rupt şi doi muncitori au căzut la pământ de la câţiva metri înălţime.

În prezent, accesul spre staţiunea Parâng se poate face cu maşina doar până la cabana Rusu, drumul judeţean care urcă în zonă fiind restricţionat, din 15 noiembrie, pentru circulaţia autovehiculelor deoarece s-a apreciat, ca şi anul trecut, că nu îndeplineşte condiţiile de siguranţă necesare în caz de ninsoare.

Cei care doresc să urce, totuşi, în staţiunea Parâng o pot face cu un alt telescaun dat în folosinţă în anul 2014, care preia turiştii din zona cabanei Rusu şi îi transportă până la cota 1.700.