Vești bune pentru șoferi. Un drum național cu patru benzi, gata în timp record

Drum național. Sursa foto: Pixabay

Timișoara. Încă un drum național va fi finalizat până la finalul anului. Vineri, ministrul Grindeanu a semnat contractul pentru proiectului drumului care leagă A1 și DN 69. Conform acestuia, lucrările se vor încheia până în luna decembrie, urmând ca porțiunea să fie dată în folosință.

Încă un drum național va fi finalizat până în decembrie

Ministrul Transporturilor susține că nu are emoții legate de acest proiect, care ar urma să fie finalizat până în luna decembrie. Noul drum național va face legătura între A1 şi DN 69.

Durata totală de implementare este de 12 luni. Conform ministrului Grindeanu, contractul inițial legat de acest proiect a fost reziliat.

Sorin Grindeanu. Sursa foto: Facebook

Lucrările se vor desfășura pe durata următoarelor luni

La finalizarea drumului național va lucra o companie care s-a ocupat și de porțiunea Chețan-Câmpia Turzii. În acest caz, proiectul a fost încheiat mai repede decât era anticipat.

Același constructor s-a ocupat și de porțiunea de drum de la Oradea către A3.  Potrivit ministrului, lucrările au fost finalizate mai devreme și în ceea ce privește proiectul respectiv, arată Agerpres.

„E o companie extrem de serioasă. Iată că cele două contracte pe care noi le-am reziliat anul trecut fiindcă nu mergeau cum trebuie- şi varianta ocolitoare a Timişoarei şi această descărcare de la A1 la Sânandrei au doi constructori extrem de buni, cei care îşi fac treaba foarte bine şi de fiecare dată îşi termină proiectele în timp”, a spus ministrul Grindeanu.

Valoarea contractului

Conform planului, construcția celor 10 kilometri de drum va dura câteva luni. Ministrul Transporturilor susține că acesta va avea patru benzi de circulație, iar valoarea totală a proiectului se ridică la 235,88 milioane de lei (fără TVA).

Bugetul necesar pentru implementarea acestuia este asigurat prin intermediul Programului Transport.

Contractul inițial a fost semnat în anul 2021, după ce compania italiană a avut  întârzieri mari în ceea ce privește execuția. După reziliere, constructorul italian a fost lăsat fără garanția de bună execuție.