Anul 2019 a fost cel mai bun din punct de vedere al randamentului pentru Pilonul II de pensii.
Cifrele furnizate de APAPR (Asociația pentru Pensiile Administrate Privat din România) arată că toate cele 7 fonduri de pensii private obligatorii (Pilonul II) au realizat în 2019 un randament mediu de 11,8%. Este cea mai bună performanță din ultimii nouă ani, pe fondul recuperării deprecierilor cauzate de efectele OUG 114/ 2018 în economie și pe piețele financiare!
Randamentul total realizat de fondurile din Pilon II de la 20 mai 2008 și până la finele anului 2019 a fost de 154%, adică un randament mediu anualizat de 8,35% pentru toată perioada de funcționare a Pilonului II.
Cifrele arată că din cele 13 miliarde de euro administrate de Pilonul II la finele anului 2019, peste 2,6 miliarde de euro (12,6 miliarde de lei) reprezintă câștigul net obținut din investiții.
Pe de altă parte, avertizează APAPR, performanțele fondurilor de pensii în România vor avea întotdeauna o anumită volatilitate, ele reflectând îndeaproape evoluția piețelor financiare și a economiei în ansamblu. Mai mult, aceste evoluții sunt puternic influențate nu doar de mediul economic, ci și de deciziile politice!
În acest context este amintită controversata OUG 114, care a dus la pierderea a aproape 4 puncte procentuale în mai puțin de 2 săptămâni după momentul intrării în vigoare.