București, Cluj Napoca și Suceava au fost selectate în programul Orizont Europa și vor primi bani de la UE pentru a implenta soluții menite să reducă poluarea și să folosească inteligent energie verde.
100 de orașe au fost selectate de Uniunea Europeană și vor primi finanțare pentru a deveni smart city și pentru a elabora proiecte menite să reducă semnificativ poluarea până în anul 2030.
Finanțarea în cadrul programului Orizont Europa este una uriașă, 360 de milioane de euro. Din România au selectate în acest proiect european București, Cluj Napoca și Suceava.
„Tranziția verde este în plină desfășurare în întreaga Europă. Dar întotdeauna este nevoie de deschizători de drumuri, care își stabilesc obiective și mai ambițioase. Aceste orașe ne arată calea spre un viitor mai sănătos. Le vom sprijini în acest sens! Haideți să începem să acționăm chiar de astăzi“, a declarat președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.
Zonele urbane găzduiesc 75 % dintre cetățenii UE. Pe plan mondial, zonele urbane consumă peste 65 % din energia mondială, generând peste 70 % din emisiile de CO2.
Eficiență energetică
Cele 100 de orașe se află în toate statele membre UE, iar alte 12 sunt în țări asociate sau care sau putea asocia la programul Orizont Europa, (2021 – 2027).
„Acțiunile de cercetare și inovare vor aborda mobilitatea curată, eficiența energetică și planificarea urbană ecologică și vor oferi posibilitatea de a elabora inițiative comune și de a intensifica colaborările în sinergie cu alte programe ale UE.
Beneficiile pentru orașe includ consiliere și asistență personalizate din partea unei platforme dedicate misiunii și gestionată de NetZeroCities, finanțare suplimentară și oportunități de finanțare, precum și posibilitatea de a se alătura unor acțiuni de inovare și unor proiecte-pilot de mare anvergură. Misiunea oferă, în plus, oportunități de colaborare, de schimb de cele mai bune practici între orașe și de sprijin pentru implicarea cetățenilor în misiune”, a transmis Comisia Europeană.
Orașe verzi
Orașele selectate vor trebui să elaboreze proiecte în mai multe domenii, totul cu scopul de a reduce poluarea. „Comisia va invita cele 100 de orașe selectate să elaboreze contracte pentru orașe în domeniul climei, care vor include un plan general vizând neutralitatea climatică în toate sectoarele, cum ar fi energia, clădirile, gestionarea deșeurilor și transporturile, împreună cu planurile aferente de investiții.
Acest proces va implica cetățenii, organizațiile de cercetare și sectorul privat. Angajamentele clare și vizibile asumate de orașe în cadrul contractelor pentru orașe în domeniul climei le vor permite să colaboreze cu UE, cu autoritățile naționale și regionale și, cel mai important, cu propriii cetățeni, pentru a îndeplini acest obiectiv ambițios.
În plus, având în vedere interesul covârșitor din partea a 377 de orașe de a se alătura misiunii, Comisia pune la dispoziție sprijin pentru orașele care nu au fost selectate, incluzând sprijin prin intermediul platformei misiunii și oportunități de finanțare în cadrul programului de lucru al misiunii „Orașe” a programului Orizont Europa”, mai precizează Comisia Europeană.