Veste uriașă pentru Familia Regală a României. A venit pe lume un strănepot al Regelui Mihai care îi va purta numele

Sursa: Arhiva

Fostul Principe Nicolae a anunțat astăzi că a devenit din nou tată. Fiul său. care a venit astăzi pe lume. va purta numele de Mihai, în memoria străbunicul său, Regele României.

Fostul principe Nicolae al României a devenit tată pentru a doua oară. Fiul său s-a născut astăzi la un spital din București. „Cu recunoştinţă profundă pentru darul Proniei Divine şi cu o nemărginită bucurie vă împărtăşesc vestea naşterii fiului meu Mihai pe 15 aprilie 2022, la ora 2.05. Strănepotul regelui Mihai a venit pe lume la Spitalul Polizu din Bucureşti. Soţia mea, Alina-Maria, şi fiul nostru sunt în stare de sănătate perfectă

Mihai s-a născut în preajma Învierii Mântuitorului şi a unei zile istorice, de mari emoţii pentru bunicul meu, Regele Mihai, şi, deopotrivă, pentur poporul român, reîntoarcerea în România de Sfintele Paşti acum 30 de ani, după 45 de ani de exil”, a scris pe Facebook, fostul principe al României.

Relație de opt ani

Nicolae este nepotul regelui Mihai I al României și s-a căsătorit cu Alina-Maria Binder în 2018, la Sinaia. Fostul principe a devenit tată pentru prima dată în 2020. Fiica sa Maria-Alexandra s-a născut pe 7 noiembrie 2020.

Povestea de dragoste dintre nepotul Regelui Mihai I al României și Alina Binder a început încă din anul 2014, când Alina l-a susținut cu o donație de 500 de lei pentru Triathlonul pentru promovarea lecturii, iar un an mai târziu a ea a participat la Maratonul Regal de la Palatul Elisabeta, condus de fostul principe. După doi ani de relație, cel care putea să aibă titulatura de prinț i-a oferit iubitei sale un inel cu diamente și safir, iar cererea în căsătorie a avut loc în timpul vacanței în Cornwall Marea Britanie.

Exclus de la succesiune

În luna august 2015, Casa Regală a României a emis un decret prin care lui Nicolae i se retrăgea titlul de principe şi era exclus din linia de succesiune la tron. Avocaţii acestuia au susţinut că n-au văzut niciodată documentul oficial care ar fi fost parafat de Regele Mihai, grav bolnav, în Elveţia, la acea vreme. Nici pănă în acest moment nu este clar dacă fostul suveran al României şi-a pus sau nu semnătura pe acel act de revocare, aşa cum au declarat oficiali ai Casei Regale.

Decizia Casei Regale a venit după un scandal în care a fost implicat Nicolae. O tânără cu care a avut-o relație a dat naștere unui copil despre care a spus că este al principelui. Acesta nu a vrut însă să recunoască copilul.