VESTE TRISTĂ în lumea fotbalului. Un fost ANTRENOR al Barcelonei este în STARE CRITICĂ la spital!

Tito Villanova, tehnicianul care a adus ultimul titlu echipei catalane, trece prin momente teribile, fiind internat de urgență în spital.

Tito Villanova, antrenorul care a condus pe FC Barcelona, în sezonul 2012 - 2013, se află internat în spital, iar starea lui este critică. Tehnicianul ajuns la spital vinerea trecută, iar ieri a fost operat, din cauza unor complicații gastrice. În ultimii doi ani, fostul secund al lui Pep Guardiola, a dus o luptă neîncetată cu un cancer la glanda parotidă. Sezonul trecut, nu s-a putut ocupa în totalitate de fotbal, iar cel care i-a ținut locul pe banca tehnica a Barcelonei a fost Jordi Roura.

În decembrie 2012 a fost supus unei intervenții chirurgicale, apoi a urmat un tratament intensiv la New York. Anul trecut, a urmat, din nou, un tratament puternic. Presa spaniolă, citând surse medicale, susține că șansele de supraviețuire pe care le mai are Villanova sunt nule.