Lia Olguța Vasilescu a anunțat despre salarii că vor crește, nu vor îngheța, așa cum a transmis senatorul PNL Florin Cîţu. Ministrul Muncii a reacționat dur după ce a parlamentarul liberal a transmis că Guvernul pregăteşte, anul viitor, îngheţarea salariilor din tot sistemul bugetar.
Reacție dură a ministrui Muncii, Lia Olguța Vasilescu, după ce senatorul Florin Cîțu a făcut public un document conformă căruia PSD a promis Comisiei Europene înghețarea salariilor din România, din 2019, la nivelul lunii decembrie 2018.
„Iar „s-a blocat guvernul”, iar „nu mai sunt bani de pensii și salarii”, iar „nu se aplica legea salarizării”. Asta aud de la opoziție din două în două luni. Și iar răspundem: așa cum nu ne-am blocat pana acum și cum am găsit fondurile necesare plății pensiilor și salariilor, așa se va întâmpla și anul viitor. Legea salarizării se va aplica așa cum a fost ea adoptată de parlament, chiar dacă lunile acestea a mai existat un scenariu și anume sa se aplice direct grila din 2022 în 2020, așa cum au solicitat, în mod repetat, mai multe federații sindicale. Considerăm, însă, că legea trebuie aplicată așa cum a fost adoptată de Parlament și cum este în vigoare, cu aplicare etapizată până în 2022 și creștere anuală cu 25 la suta din diferența până la grila din 2022. Mai mult, după analiza datelor transmise de Comisia de Prognoză, MMJS lucrează la creșterea salariului minim pe economie încă de la finalul acestui an și la diferențierea salariului minim în funcție de studii sau vechimea de peste 15 ani” a scris Lia Olguța Vasilescu pe Facebook.
Ministrul Muncii prezintă și analiza Comisiei de prognoza și a MMJS și calendarul creșterilor.