Veste prostă pentru toți românii. Taxele la bancă ar putea crește

Veste prostă pentru toți românii. Taxele la bancă ar putea crește

Taxa pe activele bancare ar putea cauza o creștere a comisioanelor pentru retragerile de numerar, a dat de înțeles președintele Asociației Române a Băncilor, Florin Dănescu.

„S-a prezentat că oarecum o astfel de taxă nu are cum să ajungă la obiectivele declarate, dimpotrivă, şi că noi suntem deschişi să încercăm să explicăm lucrurile acestea, prima opţiune pentru noi fiind renunţarea la această taxă, dar dacă nu se renunţă atunci a doua opţiune este să limităm efectele prin găsirea celor mai bune metode de reducere a bazei de taxare, reducerea nivelului, pentru că nivelul taxei este foarte mare. La bază este foarte dificil de discutat economic pentru că, până la urmă, dacă te uiţi la activ şi vezi care sunt cele mai importante, nu în ordinea lichidităţii, cum se găsesc ele în bilanţ, creditarea populaţiei şi a companiilor. Taxez creditarea populaţiei şi companiilor dorind să o creşti, de fapt? Şi aceasta este declaraţia, am dori să crească creditarea populaţiei şi a companiilor dar o taxăm. Cum poţi să creşti lucrurile acestea? Taxăm titlurile de stat care înseamnă datoria statului la bănci şi înseamnă că până la urmă creşte preţul îndatorării şi e plătit de toată lumea”, a spus Florin Dănescu, în cadrul conferinţei „Economia României - Provocări 2019”.

El a afirmat, în cadrul evenimentului Oxygen Events, că orice taxare înseamnă o creşterea a preţului. O scădere a preţului s-ar putea obţine prin creşterea cantităţii, respectiv intermedierea financiară.

MFP şi ARB au avut miercuri o discuţie, dar acesta a fost la nivel de principii, urmând ca în perioada următoare să se ajungă la chestiuni concrete.

„A fost o primă discuţie, foarte utilă, pentru că în primul rând a fost un dialog real, veritabil, şi ambele părţi au fost extrem de mulţumite de genul acesta de abordare. A fost o discuţie la nivel de principii, care va continua, astfel încât să se coboare de la nivelul de principii la chestiuni mai concrete. Evident că împreună am avut în vedere nivelul intermedierii financiare în România”, a spus Florin Dănescu, după discuţia de la MFP.

El a menţionat că discuţia a fost purtată la nivel de principii şi că nu s-a discutat despre active are ar putea fi exceptate de la taxare.

Miercuri, ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, a menţionat că statul ar putea renunţa la taxarea unor active financiare ale băncilor, precum titluri de stat sau finanţările pentru economie.

„Masa activelor financiare va trebui să fie dimensionată în sensul de a stimula băncile să finanţeze economia reală. Şi repet încă o dată nimeni nu doreşte, eu nu doresc, ca ministrul de Finanţe, să taxez vreo bancă. Îmi doresc foarte mult ca băncile să fie cu adevărat partenerii reali în economiei, să finanţeze în România, să-şi ţină profiturile în România, să finanţeze economia din România, atât public cât şi privat”, a declarat Eugen Teodorovici.

Ministrul Finanţelor a afirmat că tot miercuri va lasa o invitaţie către reprezentanţii Fondurilor de Pensii Administrate Private.

La sfârşitul anului trecut, Guvernul a decis, prin Ordonanţa de Urgenţă 114, impozitarea activelor financiare ale băncilor în cazul unui nivel al ROBOR mai mare de 2%, contribuţie numită iniţial de autorităţi "taxă pe lăcomie", informează Agerpres.

 

Ne puteți urmări și pe Google News