După ce o perioadă nu au mai fost nevoiți să scoată bani din buzunar pentru a traversa podul de la Fetești, închis în urma unor ample lucrări de reparații, Ministerul Transporturilor anunță că taxa pe pod va fi din nou aplicată.
Șoferii care circulă pe Autostrada Soarelui vor fi nevoiți să achite, din nou, taxa de pod de la Fetești. Anunțul a fost făcut de Ministerul Transporturilor, restricțiile de trafic fiind ridicate.
Taxa de trecere a podului de la Fetești a fost suspendată pe toată durata lucrărilor de reparații la podul peste brațul Borcea, fiind aplicarea unei decizii luate în urmă cu o lună și jumătate. Procesul de reabilitare a fost demarat în luna februarie, însă au intervenit câteva probleme la structura de rezistență a construcției. În acest fel s-a ajung la prelungirea duratei lucrărilor. În tot acest interval de timp, circulația a fost limitată la o singură bandă pe sens.
Românii vor plăti din nou taxa de pod de la Fetești
În final, șantierul s-a încheiat, podul fiind reparat pentru prima dată după 38 de ani. Însă în timpul lucrărilor, statul a pierdut o sumă considerabilă, de aproximativ 20 de milioane de lei, întrucât taxa de trecere nu a mai putut fi încasată. Măsura privind suspendarea taxei de trecere a intrat în vigoare de la 1 iunie 2023.
”Marți, 30.05.2023, a fost publicat în Monitorul Oficial al României nr. 476/2023 Ordinul nr. 1178/2023 privind stabilirea unor derogări de la prevederile Ordinului ministrului transporturilor nr. 1836/2018 pentru aprobarea unor tarife aplicate de CNAIR. Astfel, pentru fluidizarea traficului în perioada sezonului estival s-a decis suspendarea aplicării tarifului de trecere pentru utilizarea podurilor peste Dunăre între Fetești și Cernavodă începând cu data de 01 iunie 2023 până la finalizarea lucrărilor de reabilitare a podului peste braţul Borcea, dar nu mai târziu de 31 august 2023”, anunța CNAIR la începutul lui iunie.
În intervalul amintit, în mini-vacanțele de 1 Mai, 1 Iunie și Rusalii s-a semnalat formarea unor cozi imense pe distanțe de zeci de kilometri, traficul fiind practic blocat. Însă odată cu finalizarea lucrărilor și reluarea circulației normale, se așteaptă ca traficul să revină la normal, notează Gândul.