Nicolas Popescu, fiul lui Gică Popescu, a jucat doar patru partide în tricoul echipei FC Voluntari. Nu a reușit să-și câștige un loc și a fost dat afară de gruparea ilfoveană.
Nicolas Popescu (20 de ani), fiul lui Gică Popescu, nu va continua să joace la formația FC Voluntari și în partea a doua a sezonului. Mijlocașul fusese achiziționat de la Farul Constanța, acolo unde nu reușise să dea randament, dar nu s-a impus la gruparea ilfoveană. Așa că oficialii clubului au anunțat, marți, că se despart de Popescu junior.
A plecat de la FC Voluntari și se va întoarce la echipa lui Gică Hagi
„Mulțumim, Nicolas Popescu! Cluburile FC Voluntari și Farul Constanța au ajuns la un acord în privința transferului jucătorului Nicolas Popescu.
Mijlocașul în vârstă de 20 de ani a sosit la echipa noastră în luna august a anului 2022 și a evoluat în 4 partide pentru FC Voluntari. Clubul nostru îi mulțumește pentru efortul depus în tricoul FC Voluntari și îi dorește mult succes la noua sa echipă”, au anunțat ilfovenii, pe pagina oficială de Facebook a clubului FC Voluntari.
De ce nu s-a impus Nicolas Popescu la Farul Constanța
„Știu de ce nu joacă. Are un talent uriaș, dar din punct de vedere fizic, Gică a considerat că încă nu este pregătit să facă față la Liga 1.
(n.r. întrebat de moderator: Și ești de acord cu Hagi?) Pe jumătate. Un jucător, ca să poată să crească, trebuie să joace. Nu poate să stea pe bancă și să crească. N-ai cum! Când eram la Craiova, eram la fel ca Nico. Dar am jucat și am crescut. Dacă stai pe bancă...
Nico trebuie să joace de la anul, că va juca la Farul, că va juca la Steaua... da, trebuie să îl duc în altă parte. Trebuie să joace, Dumnezeule! Nu mă cert cu Gică niciodată. Ne contrazicem doar. Dacă nu e pregătit, poate să meargă la un alt nivel să joace pentru a crește. Crești numai dacă joci”, spunea Gică Popescu, despre situația fiului său, la Farul Constanța, în primăvara anului trecut.