La terminarea ședinței Comitetului Executiv, preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, Răzvan Burleanu a afirmat că în sezonul următor cele mai multe cluburi din România nu vor putea să susţină financiar costurile pentru efectuarea testelor pentru COVID-19 fără un sprijin din partea Guvernului.
„Dacă se va păstra acelaşi protocol medical, dacă Guvernul nu se va implica să susţină aceste costuri pentru teste, sau autorităţile locale să se implice, cele mai multe dintre cluburi nu vor avea posibilitatea financiară de susţinere a acestor teste. Avem multe cluburi de amatori care au bugete de 10.000 de euro. Şi trebuie să mai pună 30.000 de euro pentru aceste teste”, a declarat Burleanu.
Oficialul FRF a precizat că miercuri urmează să aibă o discuţie pe această temă cu reprezentanţii Ministerului Tineretului şi Sportului:
„Mâine avem programată o întâlnire cu reprezentanţii Ministerului Tineretului şi Sportului. Nu ştiu dacă vor participa şi reprezentanţi ai Ministerului Sănătăţii. Principiul de la care vom pleca este următorul: considerăm că există un risc mai mare de infectare la terasă decât pe terenul de fotbal”.
Burleanu a afirmat că va solicita reprezentanţilor Ministerului Sănătăţii răspunsuri mai prompte din partea Direcţiilor de Sănătate Publică în cazul apariţiei cazurilor de coronavirus.
„Una dintre propuneri este să nu mai avem acea incertitudine din partea DSP-urilor şi competiţiile să se termine pe teren. Totodată vom solicita ca la nivelul fiecărui DSP să avem un reprezentant pentru competiţiile sportive, fiindcă o problemă a fost legată de întârzierea răspunsului. Clubul să ştie ce procedură urmează, de carantinare, de izolare şi aşa mai departe”, a mai spus Burleanu.
De asemenea, despre noul sezon din Liga 1, Burleanu a spus că au fost aprobate câteva principia.
„La Liga 1 azi s-au aprobat câteva principii: vom urma modelul UEFA. Dacă vom avea jucători sau membri ai staff-ului depistaţi pozitiv cu noul coronavirus, vom urma acelaşi protocol UEFA. Fiecare echipă va trebui să îndeplinească 2 condiţii: să aibă 13 jucători, cel puţin un portar şi să pună la dispoziţia organizatorului avizul DSP, cu cel puţin 6 ore înainte de meci.
Un meci se poate reprograma o singură dată, dar nu mai devreme de 7 zile. Dacă o echipă va avea restanţe la finalul unei faze competiţionale, va pierde meciurile cu 0-3. Finalul unei faze competiţionale înseamnă: la Liga 1 - după campionatul regular tur-retur, play-off, play-out, la Liga 2 - după 19 etape din sezonul regular, la Liga 3 - după cele 18 etape din campionatul regular.
La baraj şi în Cupa României meciurile nu se reprogramează, echipa în cauză va pierde cu 0-3. Dacă nici o echipă dintre cele două nu poate respecta condiţiile, atunci ambele vor pierde cu 0-3.
Considerăm în momentul de faţă că există un risc mai mare de infectare la terasă, decât pe terenul de fotbal. Principiul de la care am plecat a fost să nu mai avem meciuri amânate. Vrem să se termine competiţia pe teren”, a spus Burleanu, potrivit agerpres.ro