VESTE PROASTĂ: Am putea încheia şi 2012, şi anul viitor, cu creşteri mari de preţuri
- Raluca Florescu
- 2 noiembrie 2012, 15:50
În perioada următoare dar şi anul viitor, inflaţia ar putea rămâne peste ţinta asumată de BNR, este de părere Mugur Isărescu, guvernatorul Băncii Naţionale.
"Inflaţia ar putea rămâne în afara ţintei BNR până în a doua jumătate a anului viitor, principalele riscuri asociate noii prognoze fiind accentuarea volatilităţii fluxurilor de capital şi evoluţia crizei din zona euro. Conjunctura electorală internă se poate suprapune riscurilor pe termen mediu", a explicat Isărescu.
Pentru 2012, BNR a fixat o ţintă de inflaţie de 3% plus/minus un punct procentual, iar pentru anul viitor o ţintă de 2,5%, cu aceeaşi marjă de variaţie.
Dacă proiecţiile actuale ale guvernatorului se adeveresc, am putea încheia 2012 şi 2013 cu inflaţii de peste 4% şi, respectiv, 3,5% pe an.
În septembrie, inflaţia s-a accelerat., rata anuală a acesteia crescând la 5,33 % de la 3,88 % în luna august, în principal ca urmare a efectelor nefavorabile de natură tranzitorie exercitate de evoluţia preţurilor interne şi internaţionale ale produselor alimentare, care au amplificat efectele statistice de bază adverse şi transmiterea deprecierii anterioare a monedei naţionale faţă de principalele valute, se me menţionează în comunicatul BNR emis astîzi.
BNR a decis astăzi menţinerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 5,25 la sută pe an, gestionarea fermă a lichidităţii din sistemul bancar şi menţinerea nivelurilor actuale ale ratelor rezervelor minime obligatorii aplicabile pasivelor în lei şi, respectiv, în valută ale instituţiilor de credit.