Veste năucitoare pentru antrenorul Simonei Halep. Decizie surprinzătoare a WTA

Marele trofeu „Antrenorul anului 2019” va fi disputat  între Craig Tyzzer (antrenorul lui Ashleigh Barty), Torben Beltz (antrenorul Donnei Vekic) şi Sylvain Bruneau (antrenorul Biancăi Andreescu).

Antrenorul Simonei Halep, Daniel Dobre nu a fost nominalizat de către site-ul WTA, cu toate că sportiva româncă a câştigat al doilea titlu de Mare Șlem din carieră, la Wimbledon.

Simona Halep și Daniel Dobre colaborează din luna martie a acestui an. Momentul cel mai important a fost triumful de la Wimbledon. Cei doi au mai lucrat împreună în perioada 2015-2017.

Daniel Dobre (51 de ani), fost jucător de presă şi multiplu campion naţional s-a pregătit pentru antrenorat în Germania, între anii 1994 şi 2000, la academia lui Gunther Bosch, unul dintre prietenii lui Ion Ţiriac.

De asemenea, Dobre a avut o contribuţie însemnată şi la rezultatele excepţionale obținute de către Alexandra Dulgheru, în 2009 și 2010, atunci când sportiva a reușit să câștige singurele titluri WTA din carieră.

Din 2020, Simona Halep va lucra din nou cu antrenorul australian Darren Cahill, dar Daniel Dobre va rămâne în echipa ei, potrivit realitatea.net