O nouă veste proastă pentru români. Pâinea se va scumpi, din nou, din cauza recoltei slabe de grâu, precum şi a creşterilor de preţ pentru electricitate, gaze naturale şi carburanţi.
Pâinea se scumpește. Astfel, preţul unei franzele de 300 de grame ar putea ajunge la 1,5 lei până la sfârşitul acestui an, avertizează reprezentanţii companiei Rompan. Scumpirea energiei electrice, a gazelor naturale şi a carburanţilor din ultima perioadă, precum şi recolta de grâu slabă calitativ din acest an, fac ca preţul franzelei de 300 de grame să ajungă la 1,5 lei până la sfârșitul anului acesta.
În prezent, preţul unei astfel de franzele este de 1,2 -1,3 lei.
Nici jumătate din recoltă nu va putea fi folosită în panificație
Deşi anul acesta producţia de grâu este mai mare, calitatea acestuia lasă de dorit. Situaţia este asemănătoare şi alte ţări, unde din cauza ploilor abundente, o parte din grâul european a ajuns să fie folosit drept nutreţ.
Numai jumătate din recolta de grâu din 2021 este suficient de bună pentru a putea fi folosită la panificaţie, comparativ cu majoritatea recoltei într-un an normal, scrie impact.ro.
Care este părerea premierului Florin Câțu
Florin Cîțu a vorbit despre scumpiri și despre veniturile românilor. Premierul susține că este firesc ca într-o economie de piață prețurile să crească sau să coboare. Important este că, potrivit lui Cîțu, anul acesta în România veniturile au crescut mai repede decât prețurile. Cu aproape 8% ar fi crescut veniturile noastre, în timp ce prețurile ar fi avut o creștere de doar 3%.
„La combustibili, scumpirea a venit din prețul petrolului internațional, care a avut o creștere. Prețul acum scade, veți vedea că și prețul la pompă va fi mai mic. De obicei este o diferență de o săptămână, două săptămâni.
Prețul în România ar fi fost mai mare dacă nu luam decizia de a elimina supraacciza introdusă de PSD. Dacă nu luam acea decizie, prețul ar fi fost mult mai mare. Astăzi, nu doar în România, prețul peste tot în lume a crescut datorită fluctuaților prețului petrolului pe piața internațională.
Noi vedem ce se întâmplă acum, dar dacă ne uităm la o evoluție, prețurile cresc, scad, asta este într-o economie de piață” a spus premierul.